BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

VIȘEU DE SUS: Impact între un autoturism și o autoutilitară pe DN18. Șoferița a fost rănită

Ieri, 25 noiembrie a.c., polițiștii din orașul Vișeu de Sus au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, o femeie în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rîndunelelor din localitate ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 49 de ani.

Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind transportată la Spitalului Orașului Vișeu de Sus în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul ambilor șoferi. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

ȘOFERI, ATENȚIE SPORITĂ LA TRECERILE LA NIVEL CU CALE FERATĂ FĂRĂ BARIERE

Respectarea strictă a regulilor de circulație în trafic este esențială! Încălcarea fiecărei norme rutiere poate conduce atât la pierderea propriei vieți cât și a celor dragi! Când ne referim la regulile stabilite la nivel cu cale ferată, impactul dintre un autoturism și un tren este fatal. În urma pierderii unor vieți, graba devine o scuză care nu își găsește justificare.

Nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată este extrem de riscantă. Totuși, pe fondul grabei și al neatenției, astfel de abateri sunt săvârșite tot mai des, cu toate că indicele de mortalitate rutieră din acest tip de accidente este ridicat. Majoritatea acestor accidente rutiere pot fi prevenite prin respectarea semnificației indicatoarelor rutiere concomitent cu adoptarea unei atitudini conștiente și responsabile.

Reamintim că la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere conducătorul de vehicul este obligat:

– să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără să treacă de indicatoarele rutiere atunci când întâlnește unul din indicatoarele: trecerea la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere, trecerea la nivel cu cale ferată dublă, fără bariere sau oprire;

– să oprească înaintea marcajului pentru oprire.

Totodată, normele rutiere în vigoare interzic conducătorilor auto să se angajeze în depășirea altor vehicule pe trecerile la nivel cu cale ferată și la mai puțin de 50 de metri de acestea și să oprească voluntar vehiculele pe trecerile la nivel cu cale ferată sau la o distanță mai mică de 50 de metri față de acestea.

De asemenea, pe lângă respectarea obligațiilor și a interdicțiilor ce privesc conducătorii auto, vă recomandăm:

  • să traversați calea ferată numai la trecerile semnalizate ca atare;
  • să vă asigurați suficient, ascultând și privind atent în ambele sensuri;
  • nu forțați trecerea atunci când semnalele luminoase de culoare roșie și/sau sonore sunt în funcțiune;
  • să aveți răbdare și să așteptați, după trecerea unui tren, ca semnalele luminoase de culoare roșie și/sau sonore să înceteze;

Nu puneți viața voastră sau a celorlalți mai presus de respectarea punctualității unei întâlniri!

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO: Apartament în flăcări în centrul municipiului Sighetu Marmației

Redactie

FOTO: MISIUNE – Au oprit pe trecerea pentru pietoni pentru a-și cumpăra de-ale gurii (actualizare)

Vasile Dale

ÎNTREBĂRILE cititorilor către șeful RNP Romsilva dar și către ministrul Apelor, Mediului și Pădurilor.

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.