Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Consiliul de Strategie și Coordonare Economică a fost constituit în prima ședință a CJ Maramureș

Marți, 26 noiembrie 2024, în cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Județean Maramureș s-a votat în unanimitate constituirea Consiliului de Strategie și Coordonare Economică, o inițiativă menită să consolideze colaborarea dintre autoritățile județene și mediul de afaceri din Maramureș. La ședință a participat ca invitat special Florentin Tuș, directorul Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, un susținător activ al acestui proiect.

Acesta este un proiect cu o poveste frumoasă în spate. Nu putem să uităm dezbaterile din campania electorală, multe dintre ele organizate de mediul de afaceri și asociațiile patronale. Atunci am făcut o promisiune fermă: primul proiect pe care îl vom adopta în prima ședință ordinară a Consiliului Județean va fi înființarea acestui consiliu economic. Astăzi, am respectat această promisiune”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Noul Consiliu de Strategie și Coordonare Economică își propune să dezvolte o strategie integrată pentru economia județului printr-o colaborare strânsă între administrație și antreprenori. „Trebuie să învățăm să lucrăm și să conlucrăm cât mai bine unii cu alții. Gândind împreună strategia de dezvoltare economică a județului, putem crea locuri de muncă mai bine plătite, astfel încât fiecare maramureșean să trăiască mai bine aici, la el acasă”, a subliniat Gabriel Zetea.

Un rol important al Consiliului Județean va fi reprezentarea mediului economic maramureșean și transformarea problemelor antreprenorilor locali într-o voce unitară. Președintele Gabriel Zetea i-a mulțumit lui Florentin Tuș pentru implicarea activă și sprijinul acordat: „Îi garantez că vom fi principalul său partener în județul Maramureș în toate inițiativele pe care mediul de afaceri maramureșean le va avea.”

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 22 de proiecte, la care s-au adăugat două puncte suplimentare, toate menite să contribuie la dezvoltarea și bunăstarea județului Maramureș care au fost votate de plenul Consiliului Județean.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT