Într-o cauză instrumentată și documentată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Baia Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Baia Mare, două persoane bănuite de comiterea de fapte ilegale au fost reținute pentru 24 de ore.
În fapt, la data de 27 noiembrie 2024, Poliția municipiului Baia Mare a fost solicitată prin apel 112 să intervină la un imobil de pe strada Metalurgiei, unde s-ar fi produs un furt. Din primele cercetările efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, în cursul nopții de 26 spre 27 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea unei locuinței, iar dintr-o anexă ar fi sustras mai multe unelte de construcție, articole de îmbrăcăminte și alte bunuri, cauzând un prejudiciu de 20.000 de lei.
Cercetările efectuate de polițiștii specializați au condus la identificarea persoanelor bănuite, respectiv trei băimăreni cu vârste de 21, 28 și 30.
În baza probatoriului administrat, tinerii în vârstă de 30 și 28 de ani, cercetați pentru furt calificat în formă continuată și tentativă la furt calificat au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.
Aceștia vor fi prezentați Judecătoriei Baia Mare cu propuneri legale, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
Ce spune instanța
PINTEA P. ADRIAN | Inculpat |
PAPAI Z. ZOLTAN | Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 4781/197/P/2024, din data de 29.11.2024 şi în consecinţă: În temeiul art. 224 Cod procedură penală, art. 223 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 al. 1-3 Cod procedură penală şi art. 243 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:
– Pintea Adrian, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229, al. 1, lit. b și art. 229, al. 2, lit. b C.pen., cu aplicarea art. 35, al. 1 C.pen. (două acte materiale) şi, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.11.2024 şi până la data de 28.12.2024 inclusiv. – Papai Zoltan, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32, al. 1 C.pen. rap. la art 228 alin. 1, art. 229, al. 1, lit. b și art. 229, al. 2, lit. b, cu aplic. art. 41, al. 1 C.pen.pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.11.2024 şi până la data de 28.12.2024 inclusiv. Respinge solicitarea inculpaţilor prin apărători, de a se lua împotriva acestora măsura preventivă a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.11.2024, ora 12:45. Document: Încheiere finală măsuri preventive (faza de judecată) 4122/2024 29.11.2024