BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Codrului

EXCLUSIV: Un preot din Maramureș observator din partea unui partid într-o secție de votare! Când au apărut jurnaliștii ”s-a îmbolnăvit brusc” (VIDEO)

Episcopia Maramureșului și Sătmarului a publicat încă din 27 noiembrie 2024 faptul că ”Menține hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis: a) să facă politică partinică; b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic; c) să candideze la alegerile parlamentare; d) să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare); e) să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

Pentru preotul Radu Botiș din Țicău (oraș Ulmeni) această decizie se pare că nu a prea contat. Figura pe lista unui partid ca reprezentant. De altfel, în 2020 același preot figura pe poziția 2 la Camera Deputaților, semn că era într-un partid politic. În mod normal el ar fi trebuit să depună jurământul în Camera Deputaților după ce primul de pe lista, deputat de Maramureș, a demisionat din Parlament pentru a fi consilier județean în Consiliul Județean Maramureș.

Iarna Baimareana

Preotul s-a învoit din secție pentru a ține slujba

Astăzi jurnaliștii www.vasiledale.ro, www.baiamaretv și PLUS TV Marmureș au mers la Ulmeni pentru a discuta cu preotul din Țicău. Nu l-am găsit în secția de votare din Căminul Cultural Ulmeni. Cei de acolo ne-au precizat faptul că a fost învoit pentru a ține slujba de duminică. Drept urmare, ne-am deplasat și noi la Biserica Ortdoxă din Țicău. Acolo, la ora 11.30 slujba de duminică se terminaseră, la fel și un parastas. Totul a fost ținut ”pe scurt” pentru că păintele ar fi trebuit să se întoarcă la secția de votare. Domnul părinte a discutat cu jurnaliștii și le-a explicat că el nu este membru de partid, că poate va participa la alegeri dar doar ca observator. A negat că era pe lista unui partid la alegerile parlamentare din 2020 susținând că este doar o coincidență de nume.

”Având în vedere că astăzi este 1 Decembrie și este și duminică, dumineața la ora 6.30 s-a supus la vot din partea mea propunerea ca părintele Botiș Radu, membru AUR să poată să participe la slujba din astăzi. Având în vedere că votul a fost în unanimitate am sunat la BEJ și mi-a transmis că din punct de vedere legislativ nu există o încălcare și rămâne la latitudinea președintelui de secție dacă îl lasă sau nu să susțină slujba. Am considerat ca totuși fiind duminică îl învoiesc pe membru AUR să susțină slujba acesta urmând să revină în secția de votare” ne-a declarat Gianina Doris Stejeran, președintele Secției de Votare Nr. 204 Ulmeni.

Nu se mai întoarce la secție

La secția de votare unde era reprezentantul unui partid preotul era încă așteptat la ora 12.00. Președintele secției de votare a recunoscut că a fost dimineață în secție. Chiar a fost sunat pentru a i se cere să revină. Acesta a spus că nu mai vine pentru că ”este bolnav și trebuie să meargă la medic”.

”Am luat legătura cu domnul Botiș Radu, membru AUR, acesta mi-a comunicat că nu se mai poate întoarce în secția de votare pentru că prezintă semne de sănătate care necesită prezentarea la doctor, drept urmare se vor lua următoarele măsuri: se va consemna într-un proces verbal în care se vor prezenta toate aspectele: învoirea lui de astăzi dimineață pentru slujba de 1 Decembrie și ulterior faptul că nu se va mai întoarce în secția de votare semnalând probleme de sănătate iar pontajul din actele emise de Prefectură va fi modificat” a spus Gianina Doris Stejeran, președintele Secției de Votare Nr. 204 Ulmeni.

ACTUALIZARE

Preotul a prezentat o motivare emisă de medic din care rezultă ca suferă de o afecțiune medicală. ”Eu acum sunt la biserică și după amiază voi fi la vecernie. Eu n-am făcut parte din niciun partid niciodată. Am vrut să odată să fac parte din partidul comunist dar am avut norocul că s-a diluat ideea. Eu n-am carnet de partid, nu sunt membru cotizant. În 2020 eu cred că a fost doar coincidență de nume. Nu am fost eu. M-ați fi văzut acolo dacă ar fi fost așa. Dacă aș fi preluat eu mandatul ce s-ar fi putut întâmplat, acum întreb eu prin absurd, că eu nu știu. Parcă e o știre din aia de buricul târgului că vai dacă ăla e preot și ajunge primar sau nu știu ce se face gaură în cer sau nu știu ce. Este vorba despre comunitate. Asta înseamnă știre de televiziune? De aceea v-am și chemat înăuntru” ne-a spus preotul Radu Botiș într-o discuție avut de domnia sa cu jurnaliștii în biserica ortodoxă din Țicău.

”Dânsul nu este membru. Îl cunosc pe dânsul, am mai fost invitați la slujbe în Țicău, dar nu este membru AUR. Din câte știu eu nu a fost membru la noi, doar că așa un simpatizant, am mai discutat și era simpatizant al valorilor creștine pe care le promovăm. În 2020 când eram la început din cauza resurselor umane, am pus pe listă mai mulți oameni, dar asta nu înseamnă că este membru. A vrut să ne ajute să umplem lista, dar nu a activat deloc în partid. Nici nu a putut din cauza poziției sale” ne-a declarat Darius Pop, președinte AUR Maramureș.

”Din ceea ce știm nu avem preoți care să fie înscriși în partidele politice. Despre preotul din Țicău am vorbit cu dânsul și el nu este înscris ca membru de partid la organizația AUR. El nu a fost astăzi ca observator în secția de votare. Este adevărat că duminica trecută la primul tur al alegerilor prezidențiale a participat ca membru în secția de votare din partea partidului AUR, dar nu este membru al acestui partid. Acest lucru îl cunoaștem. De mâine vom face mai multe verificări pentru a cunoaște care este situația lui. Lucrul acesta nu este interzis de biserică și de statut ca să fie prezent în secția de votare. Este interzis să facă parte dintr-un partid politic sau dintr-o grupare politică. Noi vom face cercetări pentru a vedea dacă este simpatizant al vreunui partid sau membru al unui partid. Vom cerceta care este statutul actual al părintelui” a declarat Andrei Pop, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Te-ar putea interesa si

INCIDENT ÎN TRAFIC / ACTUALIZARE: Unei şoferiţe i s-a făcut rău la volan în Baia Mare. Ce spun poliţiştii (VIDEO)

Vasile Dale

Grupul MA RA MU aduce colinde străvechi într-un concert de suflet la Baia Mare

Vasile Dale

FOTO: Maramureșean depistat cu o jumătate de kg de substanțe interzise, la Vișeu de Jos

Redactie

1 mesaj

dan decembrie 2, 2024 at 2:29 pm

Cit de stupide sint cuvintele tuturor intervievatilor. Gianina Doris Stejeran este penibila in declaratiile sale. Este jenant sa citesti si cu sila comentez si eu, pentru ca altfel nimeni nu ar baga de seama aceste aberatii.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.