Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Accident mortal la Andrid. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un parapet

Ieri, 02 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Andrid.
Apelul la 112 indica faptul că șoferul autoturismului implicat se află în stare de inconștiență.

Pentru gestionarea situației de urgență, cadrele militare ale Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, fiind solicitat și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul județului.

La sosirea echipajelor, acestea au constatat faptul că informațiile din apel se confirmă, fiind vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în parapetul de pe marginea șoselei, rezultând rănirea șoferului: un bărbat, de aproximativ 20 ani, încarcerat, aflat în stare de inconștiență.

S-a procedat cu celeritate la extragerea victimei care ulterior a fost predată echipajului medical prezent la fața locului.

Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare dar pe parcursul drumului, victima a intrat în stop cardio respirator.

S-a început de urgență protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, tânărul în vârstă de aproximativ 20 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul aflat pe ambulanță.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT