BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ: Un bărbat din Crăciunești condamnat la 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare pentru deținere și trafic de droguri

În cuprinsul actului de sesizare în sarcina inculpatului s-a reţinut, în esenţă, faptul că, la data de 22/23.04.2019 ar fi introdus în România 39,9 grame cannabis (proba 1a) și 49,9 grame rezină de cannabis (proba 1b) prin intermediul unor angajați ai unei societăți de transport, care au acționat fără vinovăție, iar apoi a transportat și deținut această cantitate totală de droguri în Crăciunești, pentru a fi consumată de către el și o parte pentru a fi vândută și respective consumată de alte persoane.

Inculpatul, domiciliat în sat Crăciuneşti (com. Bocicoiu Mare), nr.###, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de: – deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, – trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, – participaţie improprie la trafic de droguri de risc, prin introducerea în ţară fără drept, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

Iarna Baimareana

Inculpatul era consumator și a ”comandat” drogurile la casa bunicii

La data comiterii faptelor inculpatul era consumator de cannabis, consum ce a debutat înainte cu un an de comiterea faptelor, astfel cum rezultă din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și din buletinul de analiză nr. 661 din 24.04.2019 a Serviciului Medico-Legal Maramureș. Cu aproximativ o lună de zile înainte de prinderea sa în flagrant (23.04.2029) inculpatul a purtat o discuție cu o persoană cu privire la care sunt date că locuia în străinătate cu privire la posibilitatea ca acesta de pe urmă, să-i trimită de acolo o cantitate de circa 100 grame de cannabis. Discuția dintre cei doi a avut loc în localitatea Crăciunești, la domiciliul bunicii inculpatului.

Întrucât avea nevoie de bani, inculpatul i-a solicitat respectivei persoane să-i trimită o cantitate mai mare de droguri de risc din străinătate, respectiv cannabis, primul urmând să păstreze o parte din cantitatea de canabis pentru nevoile de consum proprii, iar restul intenționa să o vândă unor consumatori diferiți din cercul său de cunoscuți (cu care consuma ocazional). Inculpatul i-a menționat ca posibili clienți pe numiții ###### ###### și ######### ####. Aceștia fiind audiați, doar unul dintre ei a confirmat faptul că a consumat droguri de risc împreună cu inculpatul, punându-și la dispoziție cu titlu gratuit reciproc cannabis, fără însă să vândă acest tip de substanță.

În seara zilei de 22.04.2019, persoana din străinătate l-a contactat telefonic pe ####### ######-##### și i-a dat de înțeles că a trimis drogurile solicitate de ultimul, spunându-i textual „s-a rezolvat treaba ce mi-ai cerut-o„. Cu aceeași ocazie aceasta i-a dat detalii inculpatului cu privire la locația de unde acesta urmează să ridice pachetul ce conținea drogurile solicitate.

Flagrantul lângă o școală din Sightu Marmației

În acest context, în dimineață zilei de 23.04.2019, în jurul orelor 10-10:30, s-a deplasat pe strada Piața 1 Decembrie 1918, din Sighetu Marmației, unde era parcat autocarul care distribuia coletele aduse din străinătate, iar după ce și-a dezvăluit identitatea unuia dintre conducătorii auto ai firmei de transport, acesta i-a înmânat o geantă tip troller de culoare verde deschis. După primirea bagajului, inculpatul s-a îndreptat spre Școala Generală nr. 9, din Sighetu Marmației cu intenția de a solicita serviciile unui autovehicul ce circula în regim de taximetrie.

În data de 23.04.2019, în jurul orelor 10:50, lucrători din cadrul cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog Maramureș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Sighetu Marmației au procedat la legitimarea numitului ####### ######-#####, care a fost observat în prealabil având asupra sa o geantă tip troller de culoare verde deschis. Fiind chestionat cu privire la conținutul bagajului și cu privire la eventuala deținere de bunuri ori substanțe prohibite de lege, acesta a arătat inițial polițiștilor că nu deține asemenea bunuri ori substanțe, pentru ca, mai apoi, observând că se trece la un control al conținutului bagajului, să afirme că deține cannabis, fără a putea preciza cantitatea. În urma controlului efectuat asupra bagajului s-a constatat că acesta conținea mai multe bunuri alimentare (dulciuri) în diferite ambalaje specifice, articole de îmbrăcăminte și 5 (cinci) sticle cu băuturi alcoolice de diferite mărci. Au fost identificate 2 (două) cutii din carton, de formă cilindrică, cu mențiunea „Pringles” sigilate cu folie metalică de aluminiu și capac din material plastic transparent. I s-a adus în vedere că una din cele două cutii prezenta urme specifice desigilării, s-a verificat conținutul acesteia, stabilindu-se pe lângă conținutul specific ambalajului, respectiv chipsuri, mai exista un ambalaj din material plastic transparent, vidat, care conținea o substanță vegetală de culoare verde oliv, asemănătoare mugurilor de cannabis, cu miros înţepător. Tot în interiorul trolerului a fost găsită o cutie din carton de culoare albă în care se aflau mai multe piese dintr-un set ceramic pentru baie(săpunieră și recipient săpun lichid), iar sub acestea a fost găsit un ambalaj din material plastic transparent care conţinea 5 (cinci) pachețele din folie cerată, de culoare albă, legate cu sârmă izolată cu material plastic de culoare verde(3 buc), de culoare albă(l buc), de culoare roșie (l buc). Cele 5 (cinci) pachețele conțineau o substanță de culoare albă sub formă solidă și pulverulentă.

Sentința

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune condamnarea inculpatului, fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În temeiul art. 396 alin. 2 cod de procedură penală, dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru comiterea infracţiunii participatie improprie la trafic de droguri de risc, prin introducerea în tară fără drept,

În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. #/05.01.2023 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin neapelare în data de 25.01.2023, pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În temeiul art. 40 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. #/05.01.2023 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin neapelare în data de 25.01.2023 şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani şi 4 luni = 9 luni şi 10 zile închisoare), rezultând în final o pedeapsă de 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 1 rap. la art. 67 al. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa, conform art. 68 al. 1 lit. b Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. #/05.01.2023 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, respectiv 25.01.2024, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune Maramureş.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de integrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Bocicoiu Mare sau al unei unităţi de cult de pe raza comunei Bocicoiu Mare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

foto arhivă cu titlu ilustrativ

Te-ar putea interesa si

FOTO: Mașină semnalată furată din Marea Britanie, descoperită în Săliștea de Sus

Redactie

GALERIE FOTO: Accident deosebit de grav în Sălaj. Implicat un şofer din Maramureş, nevinovat, dar… beat (ACTUALIZARE)

Redactie

FOTO/VIDEO EXCLUSIV – MASCAȚII AU NĂVĂLIT LA SIGHETU MARMAȚIEI: Droguri și un încătușat în cartierul Cuza Vodă

Vasile Dale

1 mesaj

dan decembrie 3, 2024 at 11:15 am

Din 2019 pina in 2024 s-au frecat dosarele in justitie si s-au pierdut ore de munca la judecatori si procurori platiti in tot acest timp pentru citeva grame de canabis. Nu agreez detinerea si consumul de droguri de nici un fel, dar solutionarile de acest fel sint costisitoare, fiind din bani publici. Fiind totul dovedit, de ce s-a tergiversat decizia?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.