5 ani de la comiterea faptelor. Aproape 4 ani de zile le-a trebuit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației doar să finalizeze cercetarea penală și să trimită dosarul în instanță pentru a fi judecat. Dar iată că judecătorii sigheteni au reușit ca în doar un an să emită o decizie de condamnare fără acord de recunoaștere, în primă instanță.
Prin rechizitoriul din data de 22.08.2023, dat în dos. nr. ##/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, înregistrat sub nr. ####/336/2023, inculpatul ##### ##### ####, cu datele personale individualizate în dispozitivul sentinţei, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. şi ped. de art. 337 C. pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 şi art. 41 al. 1 C. pen., comise prin aceea că, în data de 07 decembrie 2019 şi în noaptea de 07/08.12.2019, inculpatul a condus pe DN18 şi pe diferite străzi de pe raza oraşului Sighetu Marmației, autoturismul de teren marca Nissan Patrol cu nr. de înmatriculare AW….QA, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul, fiind legal citat în repetate rânduri, s-a prezentat în faţa instanţei la un singur termen de judecată şi a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, fără a-şi exprima poziţia procesuală.
Cum s-au petrecut faptele (pe scurt)
În seara zilei de 07.12.2019, în jurul orei 21:31, un echipaj de poliție din cadrul Poliției OrașuluiSighetu Marmației, aflat în serviciu de patrulare pe raza orașului cu autospeciala , a fost direcționat de către ofițerul de serviciu pe str. ###### #### din zona ##### #####, deoarece un autoturism de teren cu numere de înmatriculare de străinătate, blochează drumul public. În timp ce lucrătorii de poliție se deplasau pe str. Libertății din orașul Sighetu Marmației, s-au intersectat cu autovehiculul indicat de ofițerul de serviciu, respectiv cu autoturismul de teren marca Nissan Patrol, cu numărul de înmatriculare AW 727 QA, căruia i-au făcut semnal regulamentar de oprire, prin utilizarea semnalelor acustice și luminoase. Agentul de poliție în cadrul Poliției Orașului Sighetu Marmației de Ordine Publică aflat în autospeciala de serviciu MAI 49839, a observat că la volanul autovehiculului se afla inculpatul persoană despre care se cunoștea că nu posedă permis de conducere, iar în interior se mai aflau două persoane, pe care nu le-a putut recunoaște . Inculpatul nu s-a conformat semnalului de oprire, continuându-și deplasarea spre centrul orașului, iar după aproximativ 1 km a dispărut din raza vizuală a echipajului de poliție.
În jurul orei 22:00, echipajul de poliție aflat în autospeciala de serviciu MAI 49839 a fost contactat de un alt echipaj de poliție compus din agenții de poliție ###### ####-##### și ### #### – ambii din cadrul Poliției Orașului Sighet, care le-au solicitat sprijinul întrucât se aflau în urmărirea autoturismului marca Nissan Patrol, pe str. xxxxx, în condițiile în care inculpatul, aflat la volanul acestui autovehicul, refuzase să oprească și la semnalul regulamentar de oprire efectuat de către cel de-al doilea echipaj de poliție. La intersecția str. ######### #### #### cu str. Cerbului din orașul Sighet, inculpatul și-a continuat deplasarea pe această din urmă stradă, însă agenții de poliție nu l-au mai putut urmări, din cauza drumului impracticabil pentru autospeciala de poliție. La scurt timp după ce a ajuns în zonă și primul echipaj de poliție, martorul și colegii săi au observat trei persoane care se deplasau pe jos, coborând pe str. Cerbului, spre intersecție. După legitimarea acestora, s-a stabilit că este vorba despre inculpat, însoțit de martorii ##### ######-###### (fratele său) și ##### ######, persoane despre care organele de poliție cunoșteau că nu posedă permis de conducere.
În jurul orei 00.05, agenții de poliție aflați în teren au fost anunțați de un echipaj al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Sighet că autoturismul marca Nissan Patrol, cu numărul de înmatriculare AW … QA, a fost depistat.
Din declarația martorului ### ######-###### – agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Sighet, rezultă că, în seara zilei de 07.12.2019, în jurul orei 23:50, s-a solicitat deplasarea tuturor lucrătorilor de poliție aflați în teren în zona centrală a orașului Sighetu Marmației, fiind informați că inculpatul conduce un autoturism de teren, deși nu deține permis de conducere. Martorul a întors autospeciala de poliție și a pornit în urmărirea acestuia, pe DN 18. În timp ce autovehiculul marca Nissan Patrol rula cu o viteză destul de redusă, martorul , aflat pe bancheta din față dreapta a deschis portiera și a scos un topor, cel mai probabil pentru a intimida organele de poliție. Ulterior, după ce a parcurs 150 m, autoturismul Patrol a oprit pe un podeț, iar din direcția autovehiculului s-a îndreptat spre organele de poliție, care se aflau la o distanță de aproximativ 80-100 m, o persoană de sex masculin, pe care au recunoscut-o ca fiind inculpatul. Inculpatul a admis că autoturismul marca Nissan Patrol, cu numărul de înmatriculare AW…QA, îi aparține, dar a susținut că nu știe cine l-a condus în seara respectivă.Având în vedere că, atât inculpatul, cât și cei doi martori emanau halenă alcoolică, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că niciunul dintre ei nu posedă permis de conducere, toți trei au fost conduși la sediul Poliției iar autoturismul a fost indisponibilizat prin ridicare în vederea efectuării unor verificări suplimentare, pentru a stabili dacă figurează înmatriculat.
Inculpatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest fiind condus a fost condus la Spitalul Sighetu Marmației, secția Primiri Urgențe unde, în prezența medicului de gardă a refuzat atât examenul clinic, cât și recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sentința
În baza art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul, necăsătorit, muncitor necalificat, stagiu militar neîndeplinit, studii liceale, recidivist, domiciliat în Sighetu Marmației, – pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 al. 1,art.43 alin.5 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare; – pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. şi ped. de art. 337 C. pen. cu aplic. art. 38 al. 1 şi art. 41 al. 1,art.43 alin.5 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. (…)
În temeiul art. 38 al. 1 şi 2, art. 39 al. 1 lit. „b” şi art.43 alin.2 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), la care se adaugă pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sent. pen. nr. 759/26.07.2017 pronunţată în dos. nr. ####/336/2017 al Judecătoriei ##### de Sus definitivă prin neapelare la data de 16.08.2017, pedeapsa rezultantă fiind de 4 (patru) ani şi 3 (luni) închisoare ce se va executa în regim de detenţie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.