Primăria Municipiului Baia Mare informează că Direcția Generală pentru Dezvoltare Regională, Inovare și Societate Digitalizată, parte a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a lansat o schemă de granturi sub formă de vouchere pentru a sprijini gospodăriile în adoptarea energiei din surse regenerabile – Componenta: C16.RePowerEU Investiţia: 4. Valoarea unui voucher este de 5.000 de euro.
Programul se adresează următoarelor categorii, ca beneficiari finali: persoane singure sau familii cu venituri medii lunare conform legii (2.053 lei/persoană singură și 1.386 lei/persoană în familie); persoane care au atins vârsta standard de pensionare; persoane dependente de aparate electrice pentru sănătate sau cu probleme de mobilitate; gospodării din zone izolate sau așezări informale.
Solicitanții eligibili sunt operatori economici autorizați pentru lucrări de instalații electrice, care vor colabora direct cu beneficiarii finali. Programul acoperă integral cheltuielile eligibile. Contractele comerciale cu beneficiari finali se vor semna începând cu data de 9 decembrie 2024.
Documente necesare pentru dosarul de aplicare:
- Carte de identitate validă cu adresa corespunzătoare proiectului;
- Extras de carte funciară (emis cu maximum 60 de zile înainte de depunere) care să confirme că proprietatea este liberă de sarcini;
- Expertiza tehnică a clădirii;
- Dovada că imobilul nu este monument istoric sau situat într-o zonă protejată;
- Contract comercial între beneficiar și operatorul economic;
- Alte documente relevante pentru eligibilitate.
Activități finanțate:
- Instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice noi (capacitate netă minimă de 3 kW);
- Instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice (capacitate utilizabilă minimă de 5 kW).
Perioada de aplicare:
- Etapa I – Componenta A: 16 decembrie 2024, ora 10:00 – 17 februarie 2025, ora 17:00;
- Etapa I – Componenta B: 16 decembrie 2024, ora 10:00 – 27 ianuarie 2025, ora 17:00.
Aplicațiile se depun pe platforma PNRR: https://proiecte.pnrr.gov.ro.
Informații suplimentare puteți obține de la specialiștii din cadrul Direcției Proiecte a Primăriei Municipiului Baia Mare, telefon 0262/211.001.