Un accident grav s-a produs astăzi dimineață în jurul orei 6.45 la Borșa. O autospecială a Poliției orașului Borșa în care erau trei polițiști a fost lovită de un autoturism Porsche, care s-a oprit apoi într-un stâlp din beton de la rețeaua electrică.
Conform primelor informații se pare că la câteva secunde după impact șoferul autoturismului a coborât de la volan și a fugit de la fața locului.
Cei trei polițiști au fost preluați de echipajele medicale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc din Borșa pentru a primi îngrijiri medicale. Din fericire rănile suferite nu sunt foarte grave.
Polițiștii au demarat cercetările pentru identificarea conducătorului auto dar și pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
În această dimineață, în jurul orei 06.45, în orașul Borșa o autospecială de poliție a fost acroșată de un alt autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.
În urma impactului, trei agenți de poliție au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate până în acest moment a fost identificată persoana bănuită că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, în prezent aflându-se în custodia poliției.
Se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
Conform informațiilor noastre polițiștii au vârste cuprinse între 24 și 43 ani. Medicii au chemat elicopterul SMURD pentru a prelua doi dintre polițiști. Agentul de poliție în vârstă de 24 ani, care este în comă, și polițistul în vârstă de 38 ani, vor fi preluați de echipajul unui elicopter SMURD care îi vor transfera la Târgu Mureș.
Celălalt agent de poliție, în vârstă de 24 ani, rămâne la spitalul din Borșa, el având o fractură. Cei trei agenți au intrat în schimb aseară la ora 20.00 și urmau să iasă din schimb astăzi dimineață la ora 8.00. În momentul producerii accidentului autospeciala de poliție se afla în mișcare.
După impact soferul bolidului de lux coboară de la volan și fuge.
UPDATE IPJ MARAMUREȘ
Verificările efectuate până în acest moment au relevat faptul că autospeciala de poliție, care circula pe D.N. 18, ar fi fost acroșată frontal de către un alt autoturism, iar în urma impactului ambele autovehicule ar fi părăsit partea carosabilă.
Se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.
UPDATE
În urma activităților specifice de cercetare și investigare, polițiștii au stabilit faptul că la volanul autoturismului care ar fi pătruns pe contrasens se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Borșa.
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest și aparatul drug-test, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
4 mesaje
salbaticii de „peste deal”, vedeti ca a scapat unu de-acolo si-a ajuns bulibas la primaria Baia Mare, iar acum mareste taxe si impozite ca un salbatic ce este…
Baut,posibil drogat,il doare la…de ce face…pina nu va face ani grei de inchisoare,nu se va cuminti, banii rezolva tot la noi…Rusine !!!!
Normal ca refuza testarea, pentru ca daca politistul moare, si autorul era baut sau drogat, nu mai poate lua pedeapsa cu suspendare, Legea Anastasia…asa ca mai bine refuza testarea, care se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, apoi are infractiunea de ucidere din culpa tot cu pedeapsa de la 1 la 5 ani, deci chiar daca e condamnat pentru ambele infractiuni, POATE sa ia pedeapsa cu SUSPENDARE….de aia trebuie modificata legea, pt ca asa, toti o sa refuze testarea, si atunci nu o sa poata fie aplicata legea Anastasia, care e cu executare…
Stai chil ca nu e chiar asa …aici e vorba de un concurs de infractiuni. Parasirea locului accidentului, omor sau vatamare corporala din culpa (depinde daca politistul in coma supravietuieste sau nu), refuzul recoltarii probelor in vederea stabilirii daca era sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor, samd. Lista e cam lunga. Si sa nu uitam de forma agravanta a infractiunii de vatamare corporala. Mno … ca sa capete pedeapsa inchisorii cu suspendare , cam greu .
Potrivit art. 91 Cod penal, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Asa ca, are sa faca inchisoare cativa ani buni .