BREAKING NEWSImportant

Jandarmii maramureșeni continuă să dăruiască bucurie familiilor nevoiașe

Pe parcursul acestor zile, jandarmii maramureșeni au adus bucurie mai multor familii nevoiașe, dăruindu -le cele necesare pentru masa de Crăciun, dar și pentru perioada care urmează.

Cu sprijinul Asociației ASSOC Baia Mare, jandarmii au fost mesagerii lui Moș Crăciun pentru o familie cu doi copii cu probleme de sănătate și cu o situație materială precară. Maria a crescut la o Casă de Copii pentru persoane cu dizabilități și are deficiențe de auz. Dintotdeauna și-a dorit să aibă o familie, iar visul ei a devenit realitate atunci când l-a cunoscut pe soțul ei într-o excursie în care fusese duși de Centrul de Plasament. A fost dragoste la prima vedere, spune Maria. Și el crescut la Casa de Copii și asta i-a apropiat și i-a determinat să lupte pentru familia lor. El muncește cu ziua și încearcă să asigure necesarul zilnic pentru toți. Așa că face de toate: lucrează în construcții sau mătură scări de bloc, ajută la cărat mobilă sau la curățenie, orice se ivește doar să facă rost de bănuți pentru ai lui. Însă lipsurile sunt mari și nevoile multe, iar fiecare ajutor venit din partea cuiva, contează foarte mult.

Astfel, într-o frumoasă colaborare, jandarmi și reprezentanți ai Asociației ASSOC Baia Mare au dus mai multe pachete familiei cu cele necesare: câteva platouri cu mâncare gătită pentru sărbători, prăjituri, cozonaci și fructe, dar și mai multe pachete de scutece pentru copii, medicamente și jucărioare. Bucuria lor a fost cu atât mai mare pentru că vizita jandarmilor a fost o surpriză pentru ei.

Crăciunul este despre a dărui bucurie și speranță, iar bucuria pe care oamenii în uniformă au făcut-o acestei familii a fost uriașă. Nu este greu să facem bine, trebuie doar să să ne pese și de ceilalți.

Jandarmeria Maramureș susține și încurajează acțiunile umanitare și va continua să ajute oamenii nevoiași și în perioada următoare.

Te-ar putea interesa si

VIDEO ȘOCANT, EXCLUSIV: Bătaie generală între două grupuri de tineri în centrul orașului Borşa

Vasile Dale

ESCROCUL CU O MIE DE FEȚE: Falsul medic de urgență SMURD rămâne încă 30 de zile în arest preventiv (EXCLUSIV)

Vasile Dale

VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ! Peste 100 de copii, activităţi comune cu poliţiştii la Poienile de sub Munte, Oncești și Tăuții Măgherăuș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.