Poliţia din Maramureş este în alertă, din cauza dispariţiei unui bărbat de 48 de ani din satul Sălniţă, comuna Vima Mică. Gheorghe Chiş a plecat în data de 7 ianuarie de la ferma de animale la care lucra, şi de atunci nu se mai ştie nimic de el. Bărbatul este originar din comuna Chieşd, fratele său fiind neliniştit în privinţa dispariţiei acestuia: „Îmi doresc să îl găsim, fie viu sau mort, dar să pot sta liniştit”
Un bărbat în vârstă de 48 de ani , necăsătorit, din comuna Chieşd a dispărut din satul Sălniţă, comuna Vima Mică (Maramureş), unde acesta muncea ca şi văcar la o fermă de animale.
Gheorghe Chiş a plecat de la Chieşd cu 14 ani în urmă pentru a munci la ferma de animale a familiei Ciocan, unde de-a lungul timpului, sălăjeanul a trăit şi momente grele, spunându-i chiar fratelui său că era agresat de către patronul fermei şi despre faptul că nu îşi primea mereu banii munciţi.
Putem spune că Gheorghe Chiş trăia în condiţii grele, acesta fiind supus unei munci extenuante, ba chiar fiind nevoit să muncească cât pentru doi angajaţi, după cum spunea acesta.
Având Handicap de grad 2, bărbatul de 48 de ani a fost adus de către şeful său – Ciocan Vasile – la vizitele periodice pe care era nevoit să le facă la Zalău.
Gheorghe Chiş a stat la fratele său din data de 3 ianuarie până în 5, pentru ca mai apoi patronul fermei să vină după el, pentru a-l duce înapoi la Sălniţă, transmiţând familiei că va suna când ajunge cu bine la destinaţie. Atunci a fost ultima dată când sălăjeanul a luat contact cu familia sa, de atunci nemirăspunzând la telefon.
Având în vedere declaraţiile fratelui său, Gheorghe Chiş ar fi plecat de la fermă în data de 6 ianuarie, în jurul după-amiezii, fiind de atunci dispărut fără urmă.
Şeful său a anunţat cu câteva zile mai târziu dispariţia sălăjeanului, probabil din cauza că nu a fost prima dată când acesta pleacă de la fermă, dar de fiecare dată s-a întors după doar câteva zile.
Acum, Poliţia maramureşeană este în alertă şi îl caută pe sălăjean cu drone şi cu nu mai puţin de 50 de poliţişti, dar din păcate nu a fost încă descoperit.
„Fratele meu a dispărut fără urmă în data de 6 ianuarie de la ferma unde lucra. Când a fost la începutul anului acasă la Chieşd, mi-a povestit despre agresiunile asupra sa, era bătut de patron şi banii promişi nu îi primise. El are şi handicap de grad 2 şi ne este frică pentru el să nu fi păţit ceva. Este dispărut de prea mult timp, aşa că ne dorim să fie găsit, fie că este viu sau mort…..”, a declarat Daniel Chiş exclusiv pentru ziarul Ştirile din Sălaj.
Anunţul IPJ Maramureş
La data de 9 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au fost sesizați despre faptul că CHIȘ GHEORGHE FLORIN, în vârstă 48 de ani, ar fi plecat din satul Sălniță, comuna Vima Mică, la data de 7 ianuarie 2025 și nu a mai putut fi contactat.
SEMNALMENTE: înălțime: 1,70 m , greutate 65 kg, ochi căprui, păr brunet.
La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare albastru închis, haină de culoare verde închis și papuci din cauciuc de culoare albastru.
Persoanele care pot oferi informații ce pot duce la găsirea bărbatului sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
sursa sportulsalajean.ro