Avem informații exclusive despre un atac comis la miezul nopții de duminică spre luni la intersecția străzilor Mărgeanului cu Motorului din municipiul Baia Mare.
Conform informațiilor noastre un tânăr de aproximativ 23 de ani ar fi venit strigând și bătând în geamul unui non stop din zonă după ajutor. Victima era plină de sânge. Angajata a sunat la 112 și a cerut ajutor. Mai multe echipaje ale Poliției municipiului Baia Mare dar și un echipaj al SMURD au venit imediat la fața locului.
Victima a fost preluată și transportată la UPU SMURD a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. Sursele noastre spun că acesta nu a dat prea multe detalii polițiștilor. Ar fi spus doar că a participat la o petrecere și, în drum spre casă, pe stradă cineva l-ar fi lovit cu cuțitul în zona capului.
În acest moment polițiștii încearcă să identifice persoane implicate, dar și locul exact unde a fost comisă fapta.
ACTUALIZARE
Aseară, în jurul orei 23:30, polițiștii municipiului Baia Mare au intervenit pe bulevardul Regele Mihai I, după ce au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic și necesită îngrijiri medicale.
La fața locului a fost identificată persoana în cauză, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Bozânta Mare. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, refuzând până în prezent să depună plângere penală.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului să continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, în vederea documentării faptei, identificării autorului și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALIZARE 2
Polițiștii din Baia Mare au continuat activitățile de cercetare și investigare privind incidentul sesizat la data de 26 ianuarie a.c., în urma căruia un tânăr din Bozânta Mare a suferit leziuni corporale.
În urma documentării stării de fapt, poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani, din Baia Mare, bănuit de comiterea faptei. Din verificări s-a stabilit că agresiunea s-ar fi produs într-un imobil situat pe strada Motorului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuţii în contradictoriu. Totodată, verificările au relevat că în timpul altercaţiei, tânărul de 25 de ani ar fi folosit un obiect contondent. Persoana vătămată a beneficiat de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea în spital.
Se continuă investigațiile pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
ACTUALIZARE 3: Tânărul cercetat ca urmare a comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe a fost reţinut pentru 24 de ore
Poliţiştii municipiului Baia Mare au continuat activităţile pentru documentarea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sesizată la data de 26 ianuarie a.c., când un tânăr ar fi fost agresat fizic într-un imobil de pe strada Motorului.
În baza probatoriului administrat de poliţişti, ieri, 29 ianuarie, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore a tânărului de 25 de ani, identificat în urma cercetărilor efectuate de poliţişti. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

