Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Acțiuni pentru combaterea ilegalităților în domeniul transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de polițiști orașului Seini și specialiștii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Oradea au efectuat ieri, 29 ianuarie, verificări privind transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat.

Astfel, au fost organizate două filtre rutiere, pe principalele rute de transport ale județului, respectiv pe D.N.1C km și D.J. 109I, fiind oprite și controlate 16 autovehicule de transport marfă.

De asemenea, au fost efectuate verificări la 46 de operatori economici, care derulează activități comerciale pe diferite paliere, în proximitatea orașului Seini şi în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, pentru verificarea respectării prevederilor O.U.G. 28 din 1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat şapte sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 28/1999, constând în amenzi în valoare totală de 25.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, s-au confiscat diferite sume de bani în numerar, în valoare totală de 681 de lei.

Polițiştii le reamintesc tuturor operatorilor economici și transportatorilor de bunuri cu risc fiscal ridicat obligația respectării prevederilor legale. De asemenea, politiștii vor continua activitățile de verificare și control pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din acest domeniu.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT