Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Un bărbat din Crasna Vișeului care a fost prins băut la volan de două ori în două zile a fost reținut

În baza probatoriului administrat de polițiștii secției 4 Poliție Rurală Leordina a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat din Crasna Vișeului, cercetat pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

În fapt, la data de 2 februarie a.c., în jurul orei 7:00, bărbatul a fost oprit pentru verificări, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 187 în Poienile de sub Munte, iar în urma testerii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere.

Ulterior, după alte două zile, respectiv la data de 4 februarie, polițiștii l-au depistat din nou pe bărbat, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Ruscova. De această dată testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele situații bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Astăzi, 07 februarie, în baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Polițiștii, sub supravegherea procurorului, continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT