BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIVITATE: Femei decedate ”MISTERIOS” la UPU a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. O pacientă trimisă acasă cu infecție urinară, dar avea perforat apendicele. Managerul spitalului nu comentează

Se luptă cu morile de vânt! Este povestea a două familii din Maramureșul Istoric care și-au dus mamele la Urgența Spitalului Municipal Sighet pentru a primi tratament dar le-au pierdut pentru totdeauna. Aparținătorii arată cu degetul spre cadrele medicale, dar până astăzi niciun vinovat. Conducerea unității medicale nu comentează acuzațiile și ne-au trimis la directorul medical care va fi doar luni disponibil.

Fiica unei femei în vârstă de 85 de ani și-a dus mama la UPU a Spitalului Municipal Sighetu Marmației cu o fractură de femur după ce căzuse acasă. Au adus-o acasă în sicriu. Aparținătorii acuza cadrele medicale că nu au investigat pacienta așa cum ar fi trebuit și că au aruncat vina pe vârsta pacientei.

Internată cu fractură de femur decedată inexplicabil

”Prima dată am mers că i s-a făcut rău, a mâncat mai mult, vomita. M-am speriat și am dus-o la urgență. Acolo mi s-a spus că ar avea o găurică mică în pielița care ține organele interne și că trebuie operată. Am avut încredere. Luni mi-a băgat-o la operație. A dat Dumnezeu și a ieșit cu bine. Am stat două săptămâni  în terapie intensivă. I-a fost rău. Au vorbit urât cu ea asistentele și infirmierele, nu toate. Mi-au spus că cerșește atenție. Plus că îi dădea ceva și adormea când se plângea că îi este rău. Am chemat medicul de gardă, care a chemat asistenta care mi-a râs în față. I-a dat ceva în branulă și a adormit. Când am scos-o afară din spital, mi-au dat-o în căruț cu firele și am dus-o eu acasă. După 12 zile au adus-o din nou la chirurgie pentru a-i scoate firele. Mi-au spus că e bine, că a decurs corect totul. Doctorul a fost foarte ok, dar mi s-a pare că a fost investigată mai bine pentru că nu a avut peritonită ci a avut aderențe, deci a fost o greșeală de unde după două luni a început să îi cadă părul și să aibă tensiunea foarte mică.

În noiembrie mama a căzut, am ridicat-o, a venit smurdul a dus-o la urgență. Acolo au dus-o la ortopedie și au internat-o. Asistenta mi-a spus că îi va schimba anticoagulantul și îi va da injectabil. Joi am mers la ea, era bine, puțin palidă pentru că s-a speriat. Domnul doctor mi-a spus că nu o poate opera din cauza vârstei și a problemelor medicale și că va trebui să stea la pat o lună de zile și că va trebui îngrijită. Asta a fost joi iar vineri am fost sunată de la terapie intensivă să mi se spună că a fost adusă la ATI. De ce am întrebat. Mi-au spus că nu a putut să respire și că a făcut sânge în scaun, fiindcă era fractură de femur. De aici a început calvarul. Mi s-a spus că este în stare critică, dar nu mi s-a spus din ce cauză. Mi-au spus că trebuie să primească sânge și starea ei s-a îmbunătățit. O asistentă i-a dat jos alea de pe piept dar mămica i-a spus că nu poate să respir. I-a pus ceva în branulă și mămica a adormit. N-am întrebat pentru că doamna asistentă a vorbit extrem de arogant, fără empatie. Spunea cum nu poti respira că toate ți-s bune. Am plecat acasă, după 2-3 ore m-a sunat de la terapie intensivă să-mi spună că mama mea a decedat. Nu mi s-a spus ce și cum, doar să merg luni la morgă și să rezolv.

După două luni de zile am făcut reclamație pentru acea asistentă după ce mi-am revenit. Mi s-a spus că doamna asistentă era doar întrecere pe acolo și că nu i s-a dat nimic la ora 2 fără 10. Eu am văzut cu ochii mei și mi s-a părut suspect. Apoi am cerut ce i s-a administrat, analizele. Cu greu mi le-au dat, dar nu toate. Am insistat și cea care lipsea era o bacterie. Deci a primit o bacterie în spital despre care nu mi s-a spus deloc. Mi-au ascuns. Eu mă gândesc că totuși de acolo i s-au tras toate astea, infecția. Înțeleg că era bătrână avea 85 ani, înțeleg, dar nu a murit din cauza bolilor. Tot am întrebat de ce nu au făcut nimic și mi-au spus ce ați fi vrut să facem în trei zile. Era bătrână, dar era mama și trebuie să avem grijă de cei care ne-au dat viață. Mi-a fost foarte greu timp de doi ani cât am tot fost la urgențe cu ea. Au vorbit urât cu ea, cu mine, aroganți se uitau la mine ca și cum aș fi fost o râioasă, numai își dădeau ochii peste cap dar vreau să spun că sunt și asistente, medicii și infirmiere cu suflet care într-adevăr merită să fie acolo unde sunt. Aș dori ca la spital la noi să fie mai multă empatie fiindcă oamenii vorbesc cum bătrânii sunt tratați urât și nimeni nu i-a atitudine, urlă la ei, am văzut toate acestea. Suntem oameni nu suntem animale. Și cu animalele veterinarii se comportă mult mai bine ca și cum se comportă unii medici aici. Astfel de oameni nu au ce căuta în sistemul de sănătate” povestește fiica unei alte femei decedate.

Au trimis-o acasă de mai multe ori cu infecție urinară, dar a murit din cauza apendicelui perforat

Fiica altei femeie și-a dus mama la Urgență de mai multe ori în decurs de câteva zile. De fiecare dată a fost trimisă acasă cu tratament pentru infecție urinară. Deși ceruse transferă la Spitalul Județean Baia Mare acesta i-a fost refuzat. Au dus-o cu mașina personală doar că era prea târziu: pacienta a decedat din cauza apendicelui perforat. Au dat spitalul în judecată dar până astăzi nicio soluție.

”Mi-au zis că are infecție urinară și m-au trimis acasă. Mama nu se simțea bine. Am mers din nou. Mi s-a spus că are oncluzie intestinală. Mi-au spus că eu nu am dreptul să vorbesc să vorbească pacientul. Apoi m-au trimis acasă. După câteva zile i-ar am chemat salvarea și ne-au dus la urgență. Acolo iar mi s-au spus că e infecție urinară. Am urlat la medic să o interneze, dar mi-au spus că n-au ce să facă și să o ducem acasă. Externarea mi-a adus-o femeia de serviciu. Le-am cerut să trimită la Baia Mare. Am ajuns acasă cu dureri insuportabile, nu mai știam ce să îi dăm. Am ajuns la Baia Mare cu ea și medicul mi-a spus că are peritonită, sigur are ceva rupt în ea. A băgat-o în sala de operație și au deschis-o: era plină de puroi. Trei litri și ceva de puroi au găsit în ea. Maică-mea a făcut septicemie, a intrat în comă și la 1 noaptea au declarat decesul. Deci ăștia din Sighet n-au depistat nimic: decât infecție urinară, ocluzie intestinală. Nimeni nu s-a gândit la peritonită, deci la apendicită perforată. Medicii nu mi-au spus decât infecție, am luat tratamentul de la farmacie și am mers acasă cu ea.

Am deschis proces și nu se găsește niciun vinovat. Și acuma se moare pe capete la Sighetu Marmației, sunt foarte multe cazuri de care nimeni nu știe de ele. Nu după multă vreme o altă pacientă a murit din cauza fierei și tot așa au trimis-o acasă și că nu are nimic și a murit.

Părerea mea este că medicii de la Sighet dacă nu au fost capabili să găsească problema ar fi trebuit să îmi dea salvare să mă trimită la Spitalul din Baia Mare, dacă ei nu au fost capabili. Mie mi-a fost frică să o duc cu mașina personală, să trec Gutinul în starea în care era. Am țipat în gura mea să îmi dea salvare dar domnii de acolo mi-au spus că nu pot să îmi dea așa ceva. Soțul și fratele meu a mers cu ea la Baia Mare și când a palpat-o medicul de acolo mi-a spus direct că s-a rupt ceva în dânsa” a declarat fiica femeii decedate.

Conducerea spitalului Municipal Sighet a refuzat să comenteze acuzațiile. Managerul unității a trimis jurnaliștii la directorul medical, doar că acesta nu era la serviciu. Revinea doar la începutul săptămânii viitoare (luni). Nici la telefon nu a răspuns. Noi îl așteptăm încă și îl vom publica de îndată.

revenim cu declarațiile video

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: L-AM DAT PE MÂNA POLIȚIE – 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat și vroia să conducă un tractor prin CAVNIC

Vasile Dale

IN SPRIJINUL POLITISTILOR: 5 kg tutun de fumat depistate cu sprijinul lui Black – câinele de intervenţie

Vasile Dale

Un maramureșean de 32 de ani, cu dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat la PTF Sighetu Marmației

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.