Ieri dimineaţă, în jurul orei 09.30, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control în traficul rutier din comuna Remeţi, poliţiştii Secţiei 6 Sarasău au interceptat un bărbat, care ar fi condus un autoturism pe o stradă din localitate.
La solicitarea poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani a prezentat parţial atât documentele personale, cât şi pe cele ale autoturismului condus.
Poliţiştii au efectuat verificări în bazele de date şi au stabilit că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus nu a fost înmatriculat în circulaţie.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub coordonarea procurorului de caz continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
***
POLIŢIŞTII MARAMUREŞENI VEGHEAZĂ LA SIGURANŢA TRAFICULUI RUTIER
În cursul zilei de ieri, poliţiştii maramureşeni şi-au concentrat atenţia în continuare în scopul asigurării unui trafic rutier în siguranţă şi pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, între orele 09.00 – 11.00, poliţiştii din Ocna Şugatag au organizat şi executat o acţiune tip BLOCADA, împreună cu jandarmi maramureşeni.
Vizând prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc, precum şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă teritorială, poliţiştii au legitimat 28 de persoane şi au efectuat verificări în rândul a 25 de autovehicule oprite în trafic.
14 conducătorii auto care nu au respectat limita legală de viteză au fost sancţionaţi contravenţional, în timp ce pentru alte abateri au mai fost aplicate alte 4 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de aproape 4.000 de lei.
În acelaşi scop au acţionat şi poliţiştii din Târgu Lăpuş, sprijiniţi de jandarmii din localitate. În intervalele orare 10.00 – 11.00, respectiv 13.00-14.00, poliţiştii au legitimat 28 de persoane şi au verificat 29 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 5.000 de lei şi au reţinut un permis de conducere.
Poliţiştii din Ulmeni şi cei ai Secţiei 3 Fărcaşa au desfăşurat activităţi în cadrul unei acţiuni împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.
Pe parcursul activităţilor au fost legitimate 20 de persoane şi au fost verificate 17 autovehicule.
Ca urmare a verificării stării tehnice a autovehiculelor, poliţiştii au constatat unele deficienţe, astfel că au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.200 de lei. De asemenea, ca măsuri complementare au fost reţinute patru certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din Baia Mare, între orele 16.30 – 18.30 au controlat 48 de autovehicule şi au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 12.000 de lei. De asemenea, au reţinut un permis de conducere şi trei certificate de înmatriculare.