Da, așa este și este foarte bine! Chiar dacă unii se plâng de străzile și zonele în lucru, de lipsa trotuarelor, chiar dacă zecile de șantiere deschise creează disconfort, nu putem construi fără a avea și inconveniente! Dar haideți să avem răbdare și să vedem și în viitorul apropiat, să ne gândim cum va arăta orașul după ce toate aceste lucrări se vor finaliza: rețea de gaze, rețele de apă noi și extinse, cu un debit crescut, creșă, grădinițe și școli moderne, spital de nivel european, bază sportivă complexă și modernă, cartiere întregi asfaltate , blocuri renovate, parcuri, locuri de joacă și zone de agrement.
Nu sunt și nu au fost doar promisiuni electorale! Sunt FAPTE CONCRETE, lucrări finalizate, altele în lucru, altele pe care acum le începem! Tot ce s-a făcut se vede cu ochiul liber! Indiferent cine ce zice, ele nu pot fi negate. Cine susține că orașul nu s-a dezvoltat în toată această perioadă este de rea-credință sau UITĂ cum a fost înainte!
Azi am deosebita bucurie de a vă anunța faptul că, după îndelungi eforturi și o muncă greu de imaginat, după o ”călătorie” lungă, plină de obstacole și piedici, după nespuse reclamații și sesizări false și nefondate, care nu au făcut altceva decât să amâne inevitabilul, strada Valea Vinului din orașul Vieu de Sus a intrat într-un amlu proces de modernizare, având la bază o finanțare de peste 44 milioane de lei, alocată de către Ministerul Dezvoltării prin intermediul Companiei Naționale de Investiții CNI S.A., fiind de altfel singurul proiect din Maramureș care beneficiază de finanțare în acest an din partea CNI!
O altă promisiune făcută de mine ajunge , astfel, să capete contur. Trist este, însă, faptul că, dacă n-ar fi existat în ultimii ani zeci de reclamații din partea unor oameni rău intenționați, pe la toate instituțiile țării, reclamații care s-au dovedit a fi – ÎN MOD EVIDENT – complet NEADEVĂRATE, stadiul lucrărilor pe Valea Vinului ar fi fost în prezent mult mai avansat. Chiar și așa, gândurile lor plină de ranchiună și invidie au fost învinse de adevăr și dreptate, iar lucrările vor începe și aici!
Strada Valea Vinului va fi asfaltată, de la podul mare, ce face legătura cu strada Mierlei, până la școală/zona de borcut, pe o lungime de peste 3,7 km. În paralel cu lucrările de extindere a rețelei de gaz în acea zonă, vor fi refăcute toate cele 5 poduri aflate pe axul longitudinal al drumului, toate podețele de acces înspre proprietăți, vor fi executate lucrări de consolidare (ziduri de sprijin) pe toată lungimea drumului, lucrări de colectare și scurgere a apelor pluviale și multe alte lucrări necesare transformării zonei în ceea ce ne dorim cu toții și în ceea ce merită, având, în sfârșit, posibilitatea de a pune în valoare potențialul turistic inimaginabil pe care ni-l oferă această zonă, deschizând astfel noi oportunități de dezvoltare.
Contrar afirmațiilor celor răutăcioși ( îi știm care sunt ei, îi știți și dvs,), muncim continuu pentru a dezvolta acest oraș, inclusiv pe plan turistic! În următorii ani, vom deschide două noi zone – Poiana Novăț, respectiv Valea Vinului-Pietrosul Bardăului – care vor ajuta Vișeu de Sus să pună în valoare bogățiile dăruite de către Bunul Dumnezeu, dezvoltând sectorul turistic la un nivel la care nici nu ne-am imaginat!
Nu pot decât să vă mulțumesc dumneavoastră, locuitorilor acestui oraș, care dați dovadă de răbdare și încredere în noi și vă asigur că, la fel ca până acum, promisiunile vor deveni fapte!
Rând pe rând, pas cu pas, ne vom concentra și vom reuși să acoperim cât mai multe cartiere și străzi din oraș, care, în prezent, nu beneficiază de infrastructura necesară și au anumite deficiențe. Așa cum am mai spus-o, cunosc ÎN DETALIU fiecare problemă, fiecare casă nebranșată la apă potabilă sau neracordată la canalizare, sau fiecare stradă neasfaltată, dar vă asigur de faptul că, alături de echipa pe care o reprezint, vom rezolva cât mai multe din așteptările dvs.
Tot ceea ce vă cer este să aveți răbdare, pentru că orice investiție presupune multe etape de parcurs, dar mai ales ÎNCREDERE că ceea ce am promis voi duce la bun sfârșit, așa cum ați văzut și puteți vedea și dvs.!
Mulțumiri alese președintelui Consiliului Județean, domnul Gabriel Zetea, pentru sprijinul necontenit pe care ni-l oferă în realizarea tuturor proiectelor și echipei PSD Maramureș care îmi este alături. Mulțumiri domnului viceprimar Marius Andreica și echipei din primărie, pentru toată munca depusă și rezultatele excepționale pe care le obțin!
primar, Vasile Coman
1 mesaj
Nici voi nu credeti ce scrieti