Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Concursul „Comuniada”, eveniment care adresat elevilor din mediul rural

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a organizat cea de-a IV-a ediție a concursului „Comuniada”, eveniment care se adresează elevilor din mediul rural. Această competiție interdisciplinară contribuie la stimularea dorinței de învățare a elevilor, încurajându-i să aprofundeze diverse teme și să își dezvolte gândirea critică și creativitatea.

Acest tip de eveniment, alături de susținerea unor lecții excelente, sunt părți esențiale ale unui proces educațional complet, care stimulează performanța și încrederea elevilor în propriile abilități.

La această ediție, sunt înscriși 738 de elevi, din toate comunele maramureșene. 520 de elevi au participat azi, 15.02.2025, la probele scrise la disciplinele limba română, matematică, istorie, engleză, geografie și caligrafie, iar săptămâna viitoare, la probele de șah și triatlon, vor participa 218 elevi.

Probele scrise s-au desfășurat în 12 centre de examinare: Copalnic Mănăștur, Groși, Mireșu Mare, Băsești, Satulung, Cernești, Strâmtura, Ocna Șugatag, Rona de Sus, Sarasău, Călinești și Oncești, proba de triatlon se va desfășura la Fărcașa, iar cea de șah va avea loc la Bărsana.

Premiile sunt oferite de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu ACOR (Asociația Comunelor din România, sucursala Maramureș).

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT