Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Gabriel Zetea – Boiu Mare: ”Tradiția este sufletul unei comunități!”

Când colegul și prietenul meu, Nicolae Prodan, primarul comunei Boiu Mare m-a invitat la cea de-a treia ediție a șezătorii organizate în comunitatea pe care o conduce, mi-am dorit din tot sufletul să ajung. Pentru că admir în mod special primarii care știu să păstreze și să valorifice tradițiile, care își iubesc obiceiurile și care reușesc să le transmită mai departe.

Nu am reușit să fiu prezent de această dată dar am fost reprezentat cu toată inima, iar gândurile mele s-au îndreptat către acei oameni minunați care au îmbrăcat cu mândrie straiele tradiționale și au readus la viață frumusețea vremurilor de altădată. Pentru că șezătorile reprezintă punți între generații și locuri unde trecutul își dă mâna cu prezentul, fiind dovada vie că Maramureșul își păstrează sufletul autentic.

Îi felicit din toată inima pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment! Mă bucur să văd că avem primari care știu să adune comunitatea în jurul valorilor adevărate, în jurul portului popular, al cântecului și al tradițiilor noastre neprețuite. Voi încerca să fiu prezent la următoarea ediție, așa cum voi încerca să ajung în întreg Maramureșul, oriunde există oameni care duc mai departe moștenirea acestui pământ binecuvântat!

Tradiția ne unește. Tradiția ne definește. Tradiția ne face cinste!

Gabriel Zetea, președinte CJ Maramureș

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT