Ieri, 18 februarie 2025, pe anumite tronsoane de drum și în anumite intervale de timp, polițiștii din Maramureș au desfășurat activități în cadrul unnor acțiuni pe drumurile publice.
Polițiștii din Suciu de Sus, cei din Târgu Lăpuș, dar și cei din Șomcuta Mare au fost angrenați în activități specifice acțiunii Blocada, în timp ce polițiștii din Leordina au acționat în zona de competență împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș.
Menite să combată principalele cauze generatoare de accidente rutiere, apariția unor situații de risc, dar și să mențină un climat optim de ordine și siguranță publică, acțiunile s-au materializat în interceptarea conducătorilor auto și a participanților la trafic, precum și în constatarea și sancționarea abaterilor de la prevederile legislative aplicabile circulației pe drumurile publice, în localitățile Suciu de Sus, Șomcuta Mare și Leordina.
Astfel, 192 de persoane au fost legitimate, în timp ce 180 de autoturisme au fost controlate de polițiști.
În cuprinsul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, polițiștii au încadrat 25 de sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcărilor prevederilor actelor normative în vigoare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de aproape 11.000 de lei.
Până la remedierea deficiențelor constatate, polițiștii au reținut nouă certificate de înmatriculare.
La activitățile specifice acțiunii Blocada, polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor maramureșeni.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș continuă acțiunile în spiritul descurajării încălcărilor grave săvârșite la regimul rutier de către toți participanții la trafic, precum și respectării cu strictețe a prevederilor legislative.
CONDAMNAT PENTRU INFRACŢIUNI RUTIERE, ÎNCARCERAT DE POLIŢIŞTI
La data de 18 februarie 2025, politistii din Șomcuta Mare au pus în aplicare un madat de executare a pedepsei inchisorii emis de Judecătoria Baia Mare.
Un tânăr de 30 de ani a fost depistat de poliţişti şi depus pentru executarea pedepsei cu închisoarea, la Penitenciarul Baia Mare.
Aceasta are de executat o pedeapsă de 1 an și 3 luni cu închisoarea pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Sucevean depistat de poliţiştii sigheteni în timp ce conducea cu permisul suspendat
Activităţile desfăşurate astă-noapte pe drumurile publice de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au condus la depistarea unei persoane care conducea un autoturism deşi avea depretul de a conduce suspendat.
Astfel, aseară, în jurul orei 23.20, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Bogdan Vodă din municipiu. La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Cinci autovehicule care transportau material lemnos verificate de poliţişti
La data de 18 februarie a.c., polițiștii orașului Târgu Lăpuș împreună cu cei ai Secției 7 Suciu de Sus și cu jandarmii au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
Pe parcursul a câteva ore, poliţiştii au depistat şi au oprit pentru verificări cinci autoturisme care transportau material lemnos, fiind legitimate nouă persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale şi a fost dispusă confiscarea a aproximativ 6.5 mc material lemnos.
Astfel de activităţi vor continua, scopul fiind identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de cei care comit ilegalităţi silvice.