Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

S-a pus piatra de temelie a Cenaclului „Rivulus Dominarum”

La Shura Bistro Caffe Baia Mare, într-o sală ticsită de lume bună, în care generațiile și-au împletit dialogul și ideile, miercuri 19 februarie, s-a pus piatra de temelie a Cenaclului „RivulusDominarum” al Revistei de Cultură „Nord Literar”.

„Cenaclul se dorește un spațiu al dialogului, fundamentat pe exigență, pe calitate și pe preocupare reală pentru cultură. Dorim să se nască aici idei, proiecte, cărți, antologii, să ne întâlnim cu scop, cu nerv, cu efect, să devenim o mișcare literară, o respirație culturală proaspătă a acestui spațiu.Vom promova literatura de bună calitate și pe autorii ei și nu vom ridica ode mediocrității. Vom fi deschiși sprijinirii tinerilor talentați. L-am numit «RivulusDominarum» pentru că s-a născut aici în inima cetății” – a afirmat Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”.

Programul serii a fost o țesătură între poezie și muzică iar cele două ore s-au scurs mai repede decât ne-am fi dorit. Au recitat din creațiile proprii: Elena Cărăușan, Valeria Bilț. Terezia Filip, Ioan Dragoș, Ștefan Jurcă, Teodora Mugur, Flaviu Mihali, Florin Pop, Liviu Coroiu.

Daniel Mircea Pop, solistul grupului „Trei parale” ne-a călătorit prin muzica lumii, interpretând cântece din culegerile lui Anton Pann, piese de-ale lui Bob Dylan traduse în limba română, precum și compoziții proprii. I-au fost alături Vlad Ciurdaș, la cobză și Sorina Gherman la orgă.

Casandra Hauși a oferit un original și emoționant moment de muzică și poezie, iar amfitrionul nostru Ștefan Florian a recitat spectaculos din poetul Ion Mureșan.

„Hrisovul întemeietor” al cenaclului a fost semnat de toți cei prezenți. Un document care va rămâne peste timp, o dovadă că, într-o seară înghețată de februarie, am aprins focul unui început. Cu toții au primit semne de carte care atestă faptul că au fost „Martori la întemeiere”.

În acest spațiu boem, cenaclul va avea întâlniri lunare, cu teme stabilite și anunțate dinainte, cu invitați speciali.
Nu există bucurie mai mare pentru organizatori decât să întrebe lumea la plecare: „Când va fi următoarea întâlnire”. Va fi curând și va fi la fel.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT