BREAKING NEWSRecomandate

EXCLUSIV: Percheziții la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, farmacii dar și la domiciliile unor cadre medicale – video


Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș, sprijiniți de luptători Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș efectuează în această dimineață mai multe percheziții la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Conducerea spitalul confirmă perchezițiile. Sursele noastre susțin că ar fi vorba despre o anchetă mai veche în care ar fi vizat un medic, dar si alte cadre angajate pe una dintre secțiile spitalului.

Ce spune IPJ Maramureș

La data de 21 februarie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au pus în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară şi două percheziţii la autovehicule.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual și obținerea ilegală de fonduri.

În cadrul perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat documente, medii de stocare, telefoane mobile, sume de bani precum și alte obiecte de natură a proba activitatea infracțională.

Din probatoriul administrat a reieşit faptul că în cursul anului 2024, personalul medical din cadrul unei unităţi spitaliceşti din Baia Mare ar fi prescris medicamente compensate unor pacienţi, fără ca aceştia să fi beneficiat în fapt de aceste medicamente şi prin intermediul unor persoane interpuse respectiv reprezentanţi ai unor unităţi farmaceutice, ar fi decontat sume substanţiale din bugetul de stat, prejudiciul fiind unul însemnat.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigaţii Criminale, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale şi al jandarmilor.

Polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale şi dispunerea măsurilor legale.

Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatorului necesar soluționării cauzei care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție persoanelor fizice şi juridice care au făcut obiectul acestor activităţi procedurale.

Potrivit unor surse Observator ancheta o vizează pe șefa secției de hematologie a spitalului. Ea ar mai fi fost reţinută în 2014, într-un dosar de furt intelectual şi pusă sub control judiciar. Dosarul a fost însă clasat după 9 ani, din lipsă de probe şi din cauză că nu a putut fi stabilit prejudiciul. Iar femeia a rămas în continuare în funcţie.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: O fabrică din Dej a fost cuprinsă de flăcări (actualizare)

Redactie

Ce dificultăți pot apărea la cazinourile online și cum să le depășești

Vasile Dale

BAIA MARE, orașul NIMĂNUI: Bătaie între clanuri pentru cine are dreptul să OCUPE locul pentru CERȘIT

Vasile Dale

2 mesaje

ofof februarie 21, 2025 at 8:02 am

sper ca au trecut si pe la neurologie
acolo e JALE.
De-ar putea bietii oameni vorbi…

Raspunde
mo februarie 21, 2025 at 11:08 am

ce inseamna afirmatia: „de-ar putea bietii oameni vorbi”? se tem sa vorbeasca sau au fost redusi la tacere biologic vorbind, la propriu?!

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.