Joi, 20 februarie 2025, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea și administratorul public al județului, Sandu Hotimaau primit vizita președintelui raionului înfrățit Hîncești din Republica Moldova, Iurie Levinschi.Întrevederea se înscrie în contextul întâlnirilor de la început de an ale președintelui raionului Hîncești, menite să consolideze atât relația de înfrățire, cât și să dezbată planul de lucru comun al celor două părți în baza Acordului de cooperare semnat în anul 2020.
În cadrul întâlnirii bilaterale, cei doi oficiali au analizat stadiul cooperării printr-un scurt istoric al activităților și au discutat mai multe teme de lucru pentru anii următori, cu scopul de a implementa în continuare proiecte comune de succes în beneficiul ambelor părți, bazate pe un parteneriat solid. Printre subiectele dezbătute s-au numărat cooperarea în domeniileeconomie, educație, turism și cultură, cu accent pe colaborarea economică și oferirea de sprijin în implementarea unor proiecte cu finanțare europeană în perioada de preaderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și contextul geopolitic internațional care ar putea impacta pe termen lung relațiile dintre cele două țări.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea a agreat împreună cu președintele Raionului Hîncești, Iurie Levinschi,continuarea colaborărilor din domeniul economic prin participarea unor producători locali din Hîncești sub brandul „Produs în Hîncești” la expoziția Fabricat în Moldova,organizată în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș. În plus, s-a stabilit și participarea unor producători locali din Maramureș la evenimentul de promovare a producătorilor locali ce urmează să fie organizat în vară de raionul Hîncești, pe amenajarea edilitară finanțată de Județul Maramureș în cadrul Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey. Astfel, se vor atinge și valorifica obiectivele stabilite în proiectul de finanțare„Itinerarii cultural-turistice Maramureș-Hîncești”, de aconsolida cooperarea economică și turistică în beneficiul producătorilor locali din cele două regiuni.
Un alt subiect asupra căruia părțile au căzut de acord este cooperarea în domeniul educației și învățământului. Astfel, continuarea proiectului „Punte” – tabără educațională pentru elevii olimpici din Republica Moldova și Maramureș este o activitate asupra căreia s-a stabilit că va fi continuată și în următorii ani, în cooperare cu toate raioanele înfrățite, fie cu finanțare obținută prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, fie din bugetul propriu al fiecăreia dintre părți.
Colaborarea în domeniul culturii nu va fi nici ea neglijată, instituțiile de cultură urmând să desfășoare activități comune și să realizeze schimburi de experiență între muzeele și bibliotecile din Hîncești și Maramureș.
Totodată, președintele Consiliului Județean Maramureș a promis că va avea în atenție și solicitarea de finanțare a raionului Hînceștipentru obiectivul „Reabilitarea Taberei de odihnă „Privighetoarea”din satul Bobeica, raionul Hîncești,a cărui renovare va aduce beneficii ambelor părți, prin organizarea de tabere pentru elevii din cele două regiuni.
Concret, în urma analizei rezumatului activităților curente desfășurate în baza Acordurilor de cooperare semnate, cât și a finanțărilor acordate de la semnarea înfrățirilor și până la această dată, toate raioanele înfrățite din Republica Moldova vor fi sprijinite în continuare în următorii ani pentru a finanța în comun obiective de interes public reciproc, în beneficiul ambelor părți, în funcție de disponibilitățile financiare din bugetul județului Maramureș.Consiliul Județean Maramureș a finanțat de-a lungul timpului raioanele înfrățite Hîncești, Strășeni și Ungheni din Republica Moldova cu suma totală de2.625.000 lei.
În continuarea vizitei în Maramureș, președintele raionului Hîncești s-a întâlnit cu directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Teodor Ardelean, care a prezentat fondul valoros de carte al bibliotecii, dar și expoziția de carte rară care se regăsește în colecția instituției. În urma schimbului de idei dintre cei doi oficiali, au fost puse bazele unor colaborări viitoare cu Biblioteca Publică Raională„ÎPS Antonie Plamadeală” din Hîncești. Astfel, bibliotecari din raionul Hîncești vor vizita biblioteca județeană, iar directorul Teodor Ardelean a promis că va oferi un fond de carte BiblioteciiPublice Raionale„ÎPS Antonie Plamadeală”,care să sprijine educația elevilor moldoveni și să ajute la conservarea limbii și literaturii române în raion.
De asemenea, președintele raionului Hîncești a efectuat prima vizită a unui oficial înfrățit din Republica Moldova la sediul Consulatului onorific al Republicii Moldova în Maramureș, unde s-a întâlnit cu consulul onorific și în același timp președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș, pentru a discuta stadiul relațiilor româno-moldovene, dar și colaborări economice viitoare cu raionul Hîncești.




