BREAKING NEWSSport

SCHI: Cupa Junior în siguranță alături de jandarmii maramureșeni

 Sâmbătă și duminică, 22 și 23 februarie a.c.,  jandarmii montani din cadrul Postului Montan Borșa vor fi alături de organizatori și de participanți pe Pârtia Olimpică la competiția de schi Cupa Junior – Maria Ioana Constantin, o competiție ce își propune să fie o oportunitate de a învăța, dar și de a schia alături de una dintre cele mai talentate schioare din România- Ioana Maria Constantin 
  Jandarmii montani vor fi prezenți atât pe pârtie, cât și în zona imediată acesteia pentru a se asigura că participanții sunt în siguranță.
  Întrucât competitorii vor fi preponderent copii, jandarmii montani adresează părinților următoarele recomandări:

-Să-i supravegheze cu atenție pe copii pe tot parcursul desfășurării evenimentului, atât pentru a nu se produce incidente, cât și pentru ca aceștia să nu se piardă în mulțime;
-Să se asigure că cei mici înțeleg și urmează indicațiile organizatorilor și indicatoarele de orientare și informare pe pârtie;
-Să urce pe pârtia de schi doar prin zonele amenajate în acest sens;
-Să adapteze viteza și stilul de coborâre la abilitățile personale și la condițiile de teren, zăpadă sau temperatură, precum și la densitatea traficului de pe pârtie;
-Să aleagă benzile de coborâre în așa fel încât să nu fie puși în pericol schiorii din față;
-Să evite staționarea în zonele înguste sau cu vizibilitate mică;
Totodată, pentru spectatori avem următoarele recomandări:
-Să se poziționează în afara traseului de concurs;
-Să respecte indicațiile organizatorilor și pe cele ale jandarmilor;
-Să evite implicarea în situații care ar putea deveni conflictuale.
În cazul în care întâmpină dificultăți, să solicite sprijinul jandarmilor montani sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Te-ar putea interesa si

XAN KISS – SPRAY DE GURĂ:  PENTRU ÎNTÂLNIRI PERFECTE ȘI PARFUMATE DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR

Vasile Dale

EXCLUSIV | TRAGEDIA DIN TĂUȚII MĂGHERĂUȘ: Tânărul orbit de gelozie care și-a OMORÂT prietenul, pasager în mașina sa, după ce a făcut accident în timp ce urmărea un alt șofer în trafic, și-a aflat SENTINȚA

Vasile Dale

ALCOOLEMIE RECORD: Băimărean reținut pentru 24 de ore după ce a fost identificat la volan cu o alcoolemie de 4,07 în sânge – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds