Zilele acestea, la Romexpo București are loc cea de-a 51-a ediție de primăvară a Târgului de Turism al României TTR, cel mai important eveniment din industria ospitalității de la noi, la care participă 190 de expozanți și la care Maramureșul beneficiază de un stand generos de 60 mp.
Delegația județului nostru este alcătuită din reprezentanți ai Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș (OMD), ai Consiliului Județean Maramureș, ai Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, precum și de meșterii populari: Liliana Ghilvacs din Baia Mare (ceramică), Viorelia Butcure din Cupșeni (podoabe), Ioan Petric din Breb (sculptură în lemn) și Ionel Sima din Breb (confecționarea dranițelor).
Încă din prima zi, Maramureșul a atras ca un magnet, reconfirmând statutul acestuia de portdrapel al turismului românesc, frumusețea costumelor, sunetele muzicii, în frunte cu taragotul magic al maestrului Dumitru Dobrican, animația creată de către dansatori, aromele produselor pentru degustare aduse de acasă, atractivitatea obiectelor de artizanat și demonstrațiile meșterilor, fiind, precum întotdeauna în ultimii ani, la cele mai înalte standarde.
Standul județului a fost vizitat de către Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Bogdan Ivan, care s-a declarat încântat și încrezător în viitorul nostru turistic.
El a înmânat delegației Maramureșului diploma care certifică satului Breb accederea în Programul Upgrade al competiției internaționale Best Tourism Villages 2024, organizată de Organizația Mondială a Turismului sub egida ONU.
Este o calificare excepțională, de care beneficiază doar alte 20 de sate de pe Glob și care a fost posibilă prin munca depusă de către echipa Consiliului Județean Maramureș.
Domnul ministru Bogdan Ivan s-a declarat impresionat de activitatea OMD Maramureș, subliniind eforturile acesteia pentru dezvoltarea și promovarea turismului, prin strategii eficiente și proiecte inovatoare care au contribuit la creșterea record a numărului de turiști români și străini.
Domnul Paul Habina, directorul executiv al OMD Maramureș, a declarat că unul din principalele obiective de viitor ale Organizației este mărirea duratei de ședere a turiștilor, realizabilă prin întărirea segmentului de ghizi locali, cei care sunt cei mai în măsură să le prezinte vizitatorilor multitudinea de atracții și de experiențe pe care le oferă județul Maramureș, determinându-i astfel să petreacă mai multe zile în destinația noastră.
Târgul de Turism al României va continua până duminică, timp în care Maramureșul va continua să-și promoveze ceea ce are mai bun, în vederea atragerii unui număr cât mai mare de turiști.
Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș