BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

Primarul Vasile Coman, implicat în problema câinilor fără stăpân din Vișeu de Sus

Problema câinilor fără stăpâni de pe raza orașului Vișeu de Sus este o realitate pe care o cunoaștem cu toții și pentru care Primăria orașului Vișeu de Sus a fost și este vehement criticată, ca și cum ar fi singura responsabilă de acest fenomen scăpat, pe alocuri, de sub control.

Cunoaștem extrem de bine acest fenomen și nu am stat niciodată pasivi, organizând acțiuni de sterilizare și căutând mereu soluții, care, din nefericire, s-au dovedit insuficiente.

Toate celelalte instituții – care ar putea sa facă ceva, să ne sprijine, indiferent de modalitate, oferindu-ne resurse materiale, financiare, umane, know-how si mai ales sprijin în vederea identificării celor care „contribuie activ” la această activitate ILEGALĂ, aducând câini din alte părți și plasându-i în orașul nostru, abandonându-i dezorientați, – refuză să se implice pe motiv că ”nu e treaba lor”.

În aceste condiții, Primăria orașului Vișeu de Sus a făcut eforturi financiare incredibile și a reușit să finalizeze construirea unui adăpost pentru câini, situat pe strada Crângului (în continuarea străzii Grigorescu), într-o zonă retrasă, care să nu afecteze pe nimeni.

Investiția a fost recent terminată și este pregătită să ”găzduiască” un număr de 80 de câini comunitari, dar gestionarea acestei activități nu va fi deloc facilă.

VINO ÎN SPRIJINUL NOSTRU!

Primăria Vișeu de Sus cere sprijinul iubitorilor de animale și caută o ONG (cu experiență în acest domeniu), care să preia gestiunea adăpostului pentru câini și să se ocupe de această problemă, cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Noi punem la dispoziție, cu TITLU GRATUIT, construcția recent finalizată, dotată cu cele necesare, inclusiv electricitate, apă curentă, drum de acces, oferind, în continuare, toată disponibilitatea și tot sprijinul nostru, unei organizații neguvernamentale dispusă să preia activitatea și să se ocupe de toate acțiunile ce se impun – colectarea câinilor de pe străzi și mutarea lor în adăpost, sterilizare, vaccinare, microcipare, hrănirea lor, proceduri de adopție, etc.

Ajutați-ne ca să vă ajutăm! Suntem deschiși oricăror propuneri BENEFICE care vor avea ca scop eliminarea (sau diminuarea) acestei probleme cu adevărat importantă pentru locuitorii orașului nostru și nenumăraților turiști care ne trec pragul!

Ne găsiți la birou, sau aici, pe pagina de Facebook a instituției. Dați-ne de veste, vă stăm la dispoziție!

Cu mulțumire, Primar, VASILE COMAN

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO: Borşa, Cea mai în vogă staţiune din România, este arhiplină

Redactie

ISJ Maramureș reacționează: Eleva avea un comportament nepotrivit, iar diriginta și asistentul medical au încercat să o liniștească fără a o agresa

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Fetiţă de 4 ani, lovită de un adolescent care cobora de pe deal în Parcul Regina Maria din Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.