Este panică în Baia Mare. Piedone, șeful ANPC ar fi descins în Baia Mare. Cu toate că nimeni de la OPC Maramureș nu a comunicat nimic oficial despre acest lucru, sursele noastre spun că Piedone ar fi venit tocmai din Borșa în municipiul de pe Săsar.
Aceleași surse susțin că șeful ANPC a vizitat VivoMall și lucrurile nu au fost tocmai bune printre cei din zona de food. De acolo, spun sursele noastre, Piedone a descins la Value Center. Acolo ar fi fost vizat un hypermarket de unde un consumator a cumpărat în 21 februarie, pizza denumită Dorian Pop ”Hatz”. O pizza congelată cu ”de toate”. Am pus ghilimelele pentru că deși în termen de valabilitate pizza respectivă avea mucegaiul efectiv înflorit. Din păcate pentru client, nu ar mai fi putut prezenta bonul de cumpărare al produsului.
Să mai spunem și că bucătăria restaurantului Office Pub din Baia Mare a fost închisă de inspectorii OPC Maramureș după ce s-ar fi găsit multe, multe probleme. Sursele noastre spun că în trei zile administratorii trebuie să facă o curățenie generală și apoi să recheme inspectorii OPC. Lucru pe care l-au și făcut, astfel că de astăzi bucătoria s-a redeschis.
Reacția reprezentanților lui Dorian Popa (ora 15.42)
- Din cercetările întreprinse de noi până la acest moment, informațiile diseminate prin articolul dvs. nu se susțin cel puțin pentru următoarele motive:
a. ”Știrea” că Dl. Cristian Popescu Piedone ar fi descins în Baia Mare în legătură cu sau ca urmare a unei pretinse neconformități a produsului HÂTZ PIZZA este falsă. Nu am primit nicio confirmare din partea reprezentanților OPC că acest lucru ar fi adevărat. Mai mult, ni s-a confirmat în mod specific că nu a existat nici o locatie inchisa din cauza unui produs Hatz Pizza pretins neconform.
b. ”Sursele” invocate de dvs în articol nu sunt confirmate în niciun fel. Produsul a cărui poză ați ales să o folosiți în articolul dvs putea fi poza oricărui produs de aceeași natură. Mai mult, chiar dvs arătați că persoana în cauză (”clientul”) nu mai poate prezenta bonul de cumpărare a produsului, deci nu poate demonstra nici faptul achiziționării produsului HÂTZ PIZZA, nici data achiziționării, nici faptul că produsul prezentat în poză este un produs HÂTZ PIZZA, după cum nu poate demonstra nici ce factori au cauzat deteriorarea produsului prezentat în articol.
c. Cealaltă poză cu care ați ales să ilustrați articolul dvs de astăzi, dorind să lăsați impresia că ar fi poză cu dl. Cristian Popescu Piedone din Baia Mare, este de fapt poza prezentată în articolele publicate în urmă cu câteva zile care prezintă inspecția întreprinsă de dl. Cristian Popescu Piedone la spitalele din București. Atașăm linkuri.
https://www.libertatea.ro/stiri/piedone-reeactioneaza-dupa-criticile-lui-alexandru-rafila-5208413,
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/disputa-intre-piedone-si-rafila-in-urma-2424339.html.
- Din aceste motive, vă somăm:
a. Să faceți deîndată o revenire asupra articolului online publicat astăzi https://vasiledale.ro/2025/02/28/exclusiv-piedone-a-descins-in-baia-mare-dupa-ce-pe-pizza-denumita-dorian-popa-hatz-a-inflorit-mucegaiul/ și să dați o dezmințire neechivocă a celor prezentate în articol.
b. Să vă abțineți să trimiteți în spațiul public informații neverificate, sub sancțiunea plății de daune
c. Să tratați cu maximă diligență și celeritate somația noastră, așteptând o confirmare de conformare din partea dvs. în termen de o oră de la data trimiterii acestui mesaj.
Precizăm că articolul a colectat deja opinii și comentarii din spațiul public și au fost deja produse daune.
În măsura în care nu veți da curs somației noastre, vom iniția proceduri judiciare, inclusiv de natură penală, și acoperirea daunelor de imagine produse la care se vor adăuga onorariile avocaților și experților implicați în proceduri
Av. Pierre Cristina Danzer
În numele dlui Dorian Popa și al Universal Music Romania
2 mesaje
Se pare ca doar atunci cind vin controaele de la centru se misca si controalele noastre. Minunat exemplu de profesionalism local.
Pe langa faptul ca autoritatile locale sunt mana in mana cu administratori acestor restaurante, ii anunta cand fac controale, controalele sunt doar facute sa fie facute si la final cei care controleaza pleaca cu plasele plin, avem si o problema de natura morala, nu doar de coruptie din partea organelor abilitate.
Problema morala e mai grava si vine in contextul in care administratorii acelor locatii de alimentatie publica nu pun pic de interes pe igiena din spatile de lucru, din bucatarie efectiv.
Mobilier neadegvat, ustensile mizerabile, spatii de depozitare mucegaite, dar cat timp exista profit si lucrurile merg asa de ce sa schimbam?
Si asa preturile la „localurile noastre” sunt la nivel de Cluj,
Mergi si mananci in oras sau comanzi si apoi doua zile nu esti bun de nimic daca ai „noroc” sa mananci de la acesti herecari.
Asta este, ei se fac ca respecta regulile de igiena, comisarii se fc ca ii verifica si noi cumparam apoi medicamente.