În cursul acestei săptămâni, sub coordonarea polițiștilor Serviciului de Ordine Publică au fost desfășurate ample activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic.
Începând de marți, 25 februarie și până ieri, 27 februarie, polițiștii au fost angrenați în 83 de controale și verificări la agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier. Activitățile au vizat prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, precum și verificarea respectării dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
În cadrul verificărilor pe drumurile publice au fost oprite pentru control 411 autovehicule, din care 59 în timp ce efectuau transport de material lemnos.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate șase infracțiuni, dintre care trei prevăzute de Legea nr. 331/2024 (Noul Cod Silvic). Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, 27 dintre acestea pentru abateri de la prevederile Legii nr. 171/2020 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 123.000 de lei. Ca măsură complementară, a fost confiscată/indisponibilizată cantitatea de 255.26 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 57.000 de lei.
În toate cazurile în care au fost constatate infracțiuni, polițiștii au întocmit dosare penale și se continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi ai Direcţiei Silvice Maramureş.
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că în urma ultimelor modificări legislative, Noul Cod Silvic prevede faptul că deţinerea de materiale lemnoase, fără provenienţă legală, în depozite, constituie infracţiuni în anumite circumstanţe, conform prevederilor art. 151 din Legea nr. 331/2024.

