BREAKING NEWSEveniment

Accidente de circulație la Recea și Sighetu Marmației

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, poliţiştii băimăreni au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi condus un autoturism pe raza comunei Recea, nu ar fi păstrat distanţa suficientă faţă de autoturismul condus în faţa sa de către o femeie în vârstă de 39 de ani şi ar fi intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului celor două autoturisme, femeia a necesitat îngrijiri medicale astfel că a fost transportată la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi sub coordonarea procurorului de caz continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor care se impun.

Tot ieri, în jurul orei 15.00, poliţiştii sigheteni au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că, pe strada Alexandru Ivasiuc din localitate, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.

În temeiul sesizării, poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, unde au stabilit că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins şi ar fi accidentat un pieton, respectiv un bărbat în vârstă de 36 de ani, care ar fi fost angajat în traversarea neregulamentară a străzii.

Pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a persoanelor implicate, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, în timp ce în cazul pietonului, acesta a indicat valoarea de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii accidentului rutier şi dispunerii măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

INFO TRAFIC: Zapada pe drumurile nationale si judetene. 82 cm de omat la Firiza. Brazi cazuti pe DJ186 (foto/video)

Vasile Dale

STAȚI ACASĂ!!! BĂTAIE DE JOC – Fără curent și apa potabilă pe mai multe străzi din Baia Mare. Electrocasnice ”prăjite” de Electrica pe strada Victoriei

Vasile Dale

BÂRSANA: Un șopron plin cu fân a fost cuprins de flăcări în miez de noapte (galerie foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.