BREAKING NEWSEveniment

Acțiune a polițiștilor pentru verificarea respectării prevederilor legislative privind circulația pe drumurile publice

La data 4 martie a.c., poliţiştii din Dragomireşti împreună cu cei din cadrul Secţiei Bogdan Vodă şi poliţiştii din Şomcuta Mare împreună cu poliţişti ai posturilor de poliţie din proximitatea oraşului au organizat şi executat acţiuni pe drumurile publice din zona de competenţă vizând identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale aplicabile circulaţiei pe drumurile publice, dar şi prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc.

Vizând aceleaşi obiective, dar şi verificarea respectării regimului domicilierii și reședinței, prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic şi a celor de natură judiciară, poliţiştii din Târgu Lăpuş şi cei ai Secţiei Suciu de Sus au acţionat pe raza comunei Coroieni.
Ca urmare a activităţilor întreprinse, poliţiştii au stabilit identitatea a 165 de persoane şi au efectuat controale în rândul a 134 de autovehicule.

Încălcarea prevederilor legislative la regimul circulaţiei rutiere a dus la aplicarea a 65 de sancţiuni contravenţionale în valoarea 14.377 de lei.

Cu ocazia derulării acestor acţiuni, poliţiştii au beneficiat de sprijinul jandarmilor maramureşeni, luptătorilor din cadrul Seriviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi de cel al poliţiştilor din cadrul Grupei Canine.

Acţiunile poliţiştilor continuă atât pe linie rutieră, cât şi pe celelalte domenii care intră în sfera competenţei materiale a Poliţiei Române.

Te-ar putea interesa si

INCENDII ÎN JUDEŢ: Foc la un grajd din Repedea şi la o colibă din Satulung

Vasile Dale

AU VOTAT CUM LI S-A ”recomandat”, acum buni de plată: 21 consilieri locali obligați de instanță să achite daune uriașe firmei SC Pietrosul SRL! Sentința nu este definitivă

Vasile Dale

MUZEUL SATULUI – Polițiștii alături de copiii care au participat la tabăra YMCA

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.