Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

INCREDIBIL: Un borșean ar fi refuzat în fața polițiștilor montarea dispozitivului de supraveghere. S-a ales cu dosar penal

Situație incredibilă la Borșa. Un localnic a cerut în instanța emiterea unui ordin de protecție pe numele unui alt localnic cu care a avut divergențe de natură penală. Victima s-a prezenta în instanța iar judecătorii de la Vișeu de Sus au dispus, printre altele și obligarea pârâtului de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere. Deși decizia este executorie pârâtul a refuzat în fața polițiștilor montarea acestui dispozitiv! În consecință pe numele acestuia s-a întocmit un alt dosar penal. constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Cu alte cuvinte dacă încalci ordinului de protecție, vei comite o infracțiune care poate avea consecințe foarte grave asupra drepturilor și libertăților tale.

Ce spune instanța

M. REMUS (BURLĂ) Pârât

Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de reclamantul Ş C în contradictoriu cu pârâtul M R-V şi în consecinţă, dispune:

– obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 50 metri față de reclamant;

– obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 50 metri faţă de domiciliul reclamantului

– obligarea pârâtului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamantul;

Durata măsurilor luate de instanţă prin prezenta hotărâre este de 1 lună, conform art.39 alin.1 din Legea 217/2003 republicată. Încălcarea obligaţiilor/interdicţiilor stabilite prin prezenta hotărâre constituie infracţiunea de încălcare a ordinului de protecţie.

Respinge, în rest, cererea.

Prezenta va fi comunicată conform art. 46 alin 1 din Legea nr. 217/2003, de îndată, structurilor Poliţiei Române în a cărei rază teritorială se află locuinţa victimei – reclamant şi a agresorului– pârât, precum, şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Executorie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vișeu de Sus. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre cameră consiliu  501/2025. 

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT