Astăzi, 17 martie, în jurul orei 6:30, poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în fața unui imobil a fost găsită o persoană inconștientă.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care a constatat decesul persoanei, iar polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că decesul celui in cauză ar fi survenit ca urmare a unei căzături de la etajul 6 al imobilului în care locuia.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.
Prietenii tânărului sunt șocați
Pe rețelele de socializare mesajele de condoleanțe ale prietenilor curg fără încetare: ”Ne pare rău după tine Adi… ne-ai lăsat un gol imens în suflet! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău.”, ”Drum lin în Ceruri! Ne ai lăsat prea devreme, dar acolo Sus sa ți fie liniște si pace. O sa ne lipsești!”, ”Sincere condoleanțe familiei și apropiaților. O veste foarte tristă.Dumnezeu sa aibe grija de tine Adi, acolo unde o sa mergem toți și ne vom reîntâlni”, ”Adi de ce …?”, ”Adi ne-am cunoscut în niște împrejurări faine îmi pare rău că nu mai ești printre noi dar o să rămâi mereu în sufletul meu ca cel mai bun frate pe care nu-l am. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-i întărească să fie puternici și să treacă cu bine peste necazul pe care îl au” sunt doar câteva din mesajele pe care cunoștii le-au postat.
foto principal: facebook.com