BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

O numire pe placul personalului silvic de teren

Directorul Direcției silvice Maramureș, Paicu Daniel, a fost schimbat din funcția pe care o deținea la această instituție din 25 august 2019, iar în locul acestuia i-au fost delegate atribuțiile și competențele de director domnului inginer Horj Ion.

Motivul scris elegant pe decizia 81/13.03.2025 a Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva de eliberare din funcție a domnului Paicu Daniel a fost “Raportul întocmit de Directorul Economic al RNP ROMSILVA cu privire la nerealizarea obligației stabilită în sarcina direcțiilor silvice în în ceea ce privește indicatorul “profitul brut” la 31.12.2024”.

În realitate, Direcția silvică Maramureș a fost în colaps financiar în ultimii ani. În anul 2023 pierderea înregistrată de instituție a fost de aproximativ 3.5 milioane de euro, iar la finele lunii noiembrie 2024 a fost înregistrată cam aceeași pierdere de peste 3 milioane de euro, fiind pe locul 4 de la coadă, în clasamentul celor 41 de direcțîi silvice din cadrul RNP – ROMSILVA.

Aceste pierderi sunt datorate exclusiv managementului defectuos al celor trei directori, care, prin acțiunile lor, au contribuit fiecare la acest dezastru financiar: Paicu Daniel-director, Iacob Andreica-directorul tehnic și Tătar Claudia-directorul economic.

Pentru aceste merite deosebite domnul Paicu Daniel a fost eliberat din funcția de director, iar celorlalți doi directori le-a fost tăiată indemnizația de conducere începând cu 15 martie 2025.

Se mai zvonește totuși pe holurile RNP-ROMSILVA că, în cursul acestei săptămâni, și directorul tehnic Andreica Iacob o să își piardă scaunul și tot datorită situației financiare în care a adus Direcția silvică Maramureș. Oricum el este cel care conducea din umbră Direcția silvică Maramureș, fiind cel mai vechi director, aflat în funcția de director tehnic de peste 15 ani, iar majoritatea colegilor lui spun că el poartă cea mai mare vină și el trebuia să fie primul care să plece din funcția de director, iar cel mai simplu și de bun simt gest, era să își înainteze demisia de onoare.

Dar cum este posibil să ajungi să stai în această funcție atâția ani? Răspunsul este simplu: poliție și servicii așa cum le tot spune colegilor “la câte relații am eu în poliție și servicii nu mă poate schimbă nimeni”. Este bine cunoscută relația acestuia cu comisarul șef Radu Cristian-șeful Biroului Ordine Publică din cadrul IPJ Maramureș, fiind văzuți de nenumărate ori împreună la diverse localuri din oraș, precum și cucomisarul șef Ardelean Cristian -șeful Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul aceleeasi instituții.

Bănuiala rezonabilă este că din aceste “prietenii” au ajuns foarte mulți angajați ai Direcției silvice Maramureș să aibă dosare penale și de regulă este vorba despre angajați cărora li s-a ivit posibilitatea și oportunitatea de a ocupă vreo funcție de șef de ocol sau de director. Având dosare penale în legătură cu serviciul este evident că șansele de a ocupă o astfel de funcție de conducere se reduc la zero. Aproape toate dosarele ajung să se finalizeze cu NUP din lipsa de probe sau sunt ținute la sertar până intervine prescripția.

De menționat este și faptul că inginerul Creț Vasile-responsabil pază în cadrul Direcției silvice Maramureș și mâna dreapta a directorului tehnic și-a transferat anul trecut fiul din cadrul direcție silvice la Biroul de Combatere a Delictelor silvice din cadrul IPJ Maramureș, probabil tocmai în ideea de a avea “omul lor în verde” în această instituție.

O altă persoană care se ocupă de majoritatea dosarelor sensibile cu personal silvic și care ar putea avea “datorii morale” la directorul tehnic Iacob Andreica este comisarul șef Borcutean Eugen-Biroul de Combatere a Delictelor silvice IPJ Maramureș pe al cărui frate, Borcutean Ciprian, l-a promovat și titularizat șef de district la Ocolul silvic Baia Sprie. Coincidență sau nu, promovarea și titularizarea s-a făcut în perioada în care Borcutean Eugen era transferat la acest birou de “combatere” a delictelor silvice, iar surse din cadrul Ocolului silvic Baia Sprie ne-au precizat faptul că directorul tehnic Iacob Andreica a făcut personal presiuni la RNP-Romsilva pentru deblocarea urgență a acestui post de șef de district. La toate cele de mai sus adăugăm verișorii primari din servicii și longevitatea în funcție este pe deplin asigurată.

​Numirea provizorie a domnului Horj Ion în funcția de director al Direcției silvice Maramureș a inflamat la maxim spiritele atât la sediul direcției silvice, cât și în cadrul organizației PNL Maramureș care avea de gând să îl inscauneze că director pe domnul inginer Birda Marcian, din cadrul biroului fond forestier, cunoscut mai bine că “fratele primarului PNL din Baia Sprie”.

Se pare că totuși la nivel înalt se știa faptul că Birda Marcian este doar un alt pion care răspunde la comenzile aceluiași director tehnic și numirea lui ar fi însemnat că de fapt, se schimbă doar păpușă, iar păpușarul rămâne același. Dacă se dorea o schimbare această trebuia făcută cu oameni din afară cercului lor de influiența.

În urmă cu două săptămâni Iacob Andreica împreună cu Creț Vasile prieten bun al deputatului Lucian Ioan Titus Morar și probabil cu sprijinul verisorilor din servicii s-au deplasat la București și au bătut la ușa mai multor instituțîi , în speranța că o să găsească un pic de sprijin pe partea cu social democrații pentru a fi sigură numirea lui Birda Marcian în funcția de director.

Domnul inginer Birda Marcian este cel care la cererea directorului întocmea și redacta plângeri penale pentru inginerii incomozi cu posibile aspirații la funcții de conducere, iar aceste plângeri le semna ”în orb” jurista Ana Maria Sofian cu care acesta are o relație de mai mulți ani, relație care, din spusele colegilor, depășește limitele amiciției.

La fel s-au semnat de către această la solicitarea conducerii direcției și a lui Birda Marcian, acțiuni în instanța de anulare a unor titluri de proprietate emise în anul 2006 de pe suprafețele de pădure defrișată aparțînând lui Crin Iosif Gălățean, în speranța că așa o să tragă de timp și o să se prescrie recuperarea prejudiciilor create acestuia de reprezentanții direcției și ai ocoalelor silvice pe suprafețele proprietate privată pe care le deține.

Prejudiciile și penalitățile aferente se ridică la sume de milioane de euro și asta a fost singură lor soluție de a mai trage de timp. Urmare a acestor acțiuni în instanță, proprietarul a formulat mai multe plângeri penale în urmă cărora atât juriștii, șefii de ocol, directorii și domnul Birda Marcian s-au ales cu dosare penale în care s-a dispus deja începerea urmăririi penale pentru mai multe fapte, unele dosare țînând cont de “amiciția” cu cei de la Biroul de Combatere a Delictelor silvice au fost preluate în cercetare de Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Cluj.

Văzând că decizia 83/20.03.2025 a Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva nu le este favorabilă, au început atacurile pe linie politică și în presă de scandal sperând să poată să întoarcă această decizie. S-au făcut și presiuni asupra ministrului Mircea Fechet și asupra directorului general RNP, Marius Dan Siiulescu, dar decizia, cum era și normal, nu a mai fost schimbată.

Din verificarea aspectelor menționate în presă cu privire la numirea făcută, va pot documenta faptul că societatea comercială menționată RG Holz Company, nu are contractat în anul 2025, nici măcar un metru cub de lemn pe picior din zona Văîi Vaserului de la Ocolul silvic Vișeu de Sus și nici la restul ocoalelor silvice din rază de competență a Direcției silvice Maramureș.

Această societate comercială a renunțat a mai face exploatare forestieră încă din toamna anului trecut. De aici reiese clar faptul că, această societate comercială nu are nici un interes economic privind lemnul din zona Văii Vaserului și din județul Maramureș, iar atunci de ce ar putea fi implicată în susținerea și promovarea unui director așa cum se scrie în articolul de presă. Probabil cel care a scris articolul cunoștea numele firmei de acum 15 ani când această avea peste 35 de tractoare forestiere și era pe primul loc în județul Maramureș la exploatare forestieră.
​Dar de ce toată această bătaie pentru niște posturi de director la o direcție silvică aproape falimentată de vechea conducere? Tot din informațiile furnizate de angajațîi direcției silvice reiese faptul că ar fi două probleme mari și importante pentru care vechea conducere a făcut tot posibilul să rămână în funcție sau măcar să își numească un director care să mai răspundă la comenzile lor:

  • O hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind amenajamentele silvice, hotărâre care o să aibă efecte devastatoare și care o să scoată la iveală prejudicii imense și cantități de lemn uriașe care au fost tăiate ilegal în zona Borșa și nu pot fi justificate. Aceste cantități au dispărut treptat în ultimii 15 ani și asta sub ochii tuturor autorităților: Garda forestieră Cluj, Direcția silvică Maramureș, IPJ Maramureș prin Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, etc. și toate aceste autorități ar trebui acum să fie puse la plata. O altă problema ar fi recuperarea de către ANAF, de la firmele care au exploatat ilegal lemnul, a banilor care trebuiau să se regăsească în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, care în prezent are zero lei, pentru un volum de peste un million de metri cubi. Aceste fonduri sunt obligatorii a se recupera pentru a putea plantă și regenera aceste terenuri forestiere defrișate. Un director ascultător, care putea să tragă de timp și să protejeze atât interesele personalului silvic implicat cât și a celor de peste drum de Direcția silvică Maramureș era obligatoriu de înscăunat. Spre ghinionul lor nu au reușit nici să mențînă și nici să-și impună persoană dorită pentru această funcție.
  • Suprafață validate de 17.000 ha de pădure a Composesoratului Borșa este cel de-al doilea motiv important pentru a păstra sau a impune un director aservit sistemului. Pentru această suprafață de pădure validată printr-o sentința catalogată de unii că fiind ilegală, vechea conducere a fost în discuțîi de fi deacord cu o propunere că o parte din amplasament să fie pe Valea Vaserului. Acest amplasament de vreo 11.000 de ha de pădure are la baza date furnizate de actualul șef de ocol Vlad Vasile. Gurile rele ii prevăd și acestuia un viitor scurt pe scaunul pe care îl ocupă de peste 15 ani că șef de ocol al Ocolului silvic Vișeu de Sus, după plecarea cumnatului sau, directorul tehnic Andreica Iacob din funcția ocupată în prezent la Direcția silvică Maramureș.

Este de notorietate și prietenia șefului de ocol cu fostul consilier județean Filip Adrian și a acestuia cu președintele Composesoratului Borșa- Mihali Matei. În același scenariu, fostul consilier al Gărzii forestiere Cluj Tomoiagă Grigore, actualmente pensionar, al cărui ginere este chiar șeful Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, ar urmă să ocupe funcția de șef de ocol la ocolul ce va administra această suprafață de pădure. Pentru “serviciile tehnice” oferite și în condițiile în care s-ar obține rapid amplasamentul mult dorit, acesta ar urmă să primească o suma în euro cu foarte multe zerouri. Numirea domnului Horj Ion în funcția de director la Direcția silvică Maramureș le-a stricat acestora toate planurile, iar într-un atac de furie șeful Ocolului silvic Vișeu de Sus – Vlad Vasile, chiar dacă avea delegație de marcare și trebuia să se afle pe Valea Vaserului în ziua respectivă, s-a prezentat în 21.03.2025, dată a inscaunarii noul director, însoțit de finul sau Mihali Dumitru-responsabil de pază la același ocol, la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Maramureș, unde probabil au formulat noi plângeri împotriva directorului Horj Ion care până în acea dată le-a fost coleg de muncă la Ocolul silvic Vișeu. Întâmplător sau nu, se zvonește că deja s-a dat alarmă și “prietenii” de la delicte silvice au început deja de urgență scrierea și împărțirea citațiilor. Sperăm totuși că aceste lucruri sunt doar niște supoziții, dar dacă încep să se adeverească, cineva o să trebuiască să investegheze amănunțit toate aceste relații ce pot fi catalogate drept toxice, dintre reprezentanții IPJ și cei ai Direcției silvice Maramureș.

​Angajații Direcției silvice Maramureș, în special personalul de teren care este cel mai numeros, salută alegerea Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva de numire în funcția de director a domnul inginer Horj Ion. Doar un inginer care a făcut muncă de teren este capabil să le înțeleagă și să le rezolve problemele și aceste probleme sunt nenumărate: întârzieri de peste 60 de zile a plății salariilor, lipsa uniformelor de serviciu, lipsa bonurilor de masă, lipsa mașinilor și a carburanților pentru pază pădurilor, lipsa sprijinului din partea conducerii ocoalelor silvice în activitatea de pază a fondului forestier etc.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT DEOSEBIT DE GRAV ÎN SATU MARE: Un mort şi un rănit în urma ciocnirii dintre o maşină de teren şi un autocamion înmatriculat în Maramureş (FOTO)

Vasile Dale

ACCIDENT LA SIGHET: O elevă a Liceului „Regele Ferdinand” a lovit cu maşina un biciclist (FOTO)

Vasile Dale

Bărbat căutat de mai mult timp pentru furt, găsit de jandarmii băimăreni

Redactie

2 mesaje

dan martie 24, 2025 at 12:59 pm

Ar trebui sa vina o echipa de procurori isteti din alta parte a tarii, care sa nu aiba cumetrii in judet si sa taie cu drujba in carnea vie a mafiei lemnului.

Raspunde
Lex martie 25, 2025 at 3:34 pm

Deci atâta corupție că sunt pe pragul falimentului într-unul din cele mai împădurite județe și unde dețin majoritatea pădurilor. Le-o verificat cineva conturile și viloacele?

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.