La începutul lunii aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Leordina au organizat o acţiune împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. Între orele 10:00-15:00, poliţiştii au oprit pentru verificări 70 de autoturisme care circulau pe DN 18.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus reţinerea a opt certificate de înmatriculare, până la remedierea deficienţelor constatate.
****
ULMENI – 5 filtre rutiere instituite de poliţişti, 65 autoturisme verificate
La data de 01 aprilie a.c., poliţiştii au organizat o acţiune de amploare în oraşul Ulmeni, în sistem integrat, împreună cu jandarmi.
În intervalul orar 14:00-18:00, poliţiştii au intensificat activităţile pentru prevenirea şi combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine publică.
Pe parcursul a patru ore, în cadrul celor cinci filtre rutiere instituite, au fost oprite pentru verificări 65 de autoturisme. Pentru abaterile constate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei şi a fost reţinut un certificat de înmatriculare.
****
Tânăr din Borşa cercetat pentru comiterea a două infracţiuni rutiere
La data de 01.04.2025, în jurul orei 16:45 poliţiştii Formaţiunii Rutiere Borsa în timp ce acţionau pe strada Victoriei, au oprit pentru control un motociclu ce nu avea aplicate plăcuţe cu număr de înmatriculare.
A fost identificat un tânăr de 16 ani, care nu a putut prezenta documentele motociclului. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*****
Tânăr fără permis, depistat în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat
Ieri după-amiază, în jurul orei 17.45 poliţiştii din Borșa au pornit în urmărirea unui motociclu care avea direcția de mers dinspe Suceava spre Borșa, care nu ar fi oprit la semnalele regulamentare.
Poliţiştii au reuşit oprirea acestuia pe strada 22 Decembrie din Borșa şi au identificat un tânăr de 18 ani, care a precizat că nu are asupra sa documentele motociclului. De aseamenea în urma examinarii motociclului, care nu avea aplicate plăcuțe cu numere de înregistrare, nu a putut fi identificată o serie de șasiu. Verificările poliţiştilor au relevat faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările în vederea documentării faptelor şi dispunerii măsurilor legale.
****
BLOCADA organizată de poliţiştii din Sarasău şi Sighetu Marmației
Ieri, 1 aprilie, în intervalul orar 16:00-18.00, poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău şi cei din cadrul municipiului Sighetu Marmaţiei, au organizat o acţiune de tip BLOCADA.
Cu sprijinul poliţiştilor de frontieră şi al jandarmilor, au fost oprite pentru verificări 52 de autovehicule conduse pe DN19, în comuna Săpânţa.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.215 lei, şi a fost reținut un certificat de înmatriculare în urma depistării măsurii sechestrului auto.