BREAKING NEWSEveniment

PĂSTRAȚI DISTANȚA DE SIGURANȚĂ! Impact între două vehicule pe DN1C la Bușag

Astăzi, 24 aprilie, polițiștii au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui eveniment rutier, pe DN1C, la ieșire din localitatea Bușag.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că șoferul unei autoutilitare nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de o altă autoutilitară, intrând în coliziune cu aceasta.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto din vehiculul acroșat. Acesta a fost condus la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Accident rutier între Bârsana și Strâmtura. Primii care au ajuns la locului evenimentului au fost doi voluntari de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare

Redactie

EXCLUSIV: Au avut mare noroc că nu au ajuns cu mașina în albia unui pârâu din Poienile de Sub Munte (foto)

Vasile Dale

MĂSURI DE PREVENIRE: Administratorul unui restaurant din Baia Mare, amendat pentru că nu a închis la ora 21.00

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.