BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

Accident rutier cu un motociclist rănit la Crăciunești, cercetat de polițiștii din Sighetu Marmației (foto)

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 16.50, polițiștii sigheteni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu victimă.

Polițiștii s-au deplasat de urgență în localitatea Crăciunești, la fața locului faptei, unde din primele verificări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 25 de ani conducea o motocicletă, într-o curbă periculoasă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a unui indicator rutier. În urma impactului, tânărul a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportat la spital. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

Sezonul cald aduce și riscuri în trafic, astfel că pentru siguranța tuturor participanților, polițiștii rutieri maramureșeni adresează o serie de recomandări motocicliștilor:

-adoptați o conduită preventivă în trafic;

-utilizați echipamentul de protecție și respectați cu strictețe regulile de circulație;

-respectați regimul legal de viteză; -adaptați viteza la condițiile meteo și de drum;

-evitați manevrele bruște care pot surprinde ceilalți participanți la trafic.

Nu consumați alcool sau substanțe interzise înainte de a urca pe motocicletă! Conduceți prudent, conduceți responsabil!

Te-ar putea interesa si

O femeie din Vişeu de Sus, lovită de o vacă din gospodărie. A fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor

Redactie

ACCIDENT FEROVIAR: Trenul Sighet – Cluj, deraiat între Bocicoi şi Lunca. Pasagerii sunt transbordaţi

Redactie

Identificat în toiul nopții sub influența băuturilor alcoolice de polițiștii din Groși (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.