BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

RUTIERE: Acțiune a polițiștilor și reprezentanților Registrului Auto Român în Baia Sprie. Peste 50 de persoane legitimate la Sighetu Marmației, în cadrul acțiunii BLOCADA

La data de 5 mai a.c., în intervalul orar 14.00-19.30, polițiștii din Baia Sprie împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș au organizat o acțiune comună, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.

În cadrul acțiunii, au fost organizate controale în trafic, cu echipaje mixte de control, formate din polițiști și inspectori ai Registrului Auto Român Maramureș.

Acțiunea a vizat reducerea riscului rutier, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a deficiențelor tehnice, constatate în cazul tuturor categoriilor de autovehicule.

Astfel, polițiștii au legitimat 30 de persoane și au controlat 26 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

De asemenea, 7 autovehicule au fost oprite din a circula pe drumurile publice, fiind reținute tot atâtea certificate de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate. Au fost scoși din trafic 2 conducători auto, fiindu-le reținute permisele de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Peste 50 de persoane legitimate de polițiști la Sighetu Marmației, în cadrul acțiunii BLOCADA

La data de 5 mai a.c., în intervalul orar 21.00-23.00, polițiștii din Sighetu Marmației au organizat și executat o acțiune tip Blocada, pe raza municipiului.

În scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc și pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, polițiștii au verificat documentele personale a 52 de persoane, precum și documentele a 45 de autoturisme, care au fost oprite în trafic.

Abaterile constatate în trafic de polițiști s-au concretizat în aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.600 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au reținut un certificat de înmatriculare și un permis de conducere.

Polițiștii au întocmit un dosar penal ca urmare a identificării în trafic a unui autoturism neînmatriculat în circulație. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Precizăm că astfel de acțiuni vor fi organizate în continuare și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Pădurarul de la OS Poieni ajuns inginer șef la pază peste noapte a fost schimbat din funcție. Șeful Ocolului retrogradat din funcție și pus să ”plimbe hârtii” pe la Direcția SIlvică Maramureș

Vasile Dale

VIDEO: Aerodromul Baia Mare luat cu asalt de sute de copii. Surprize uriașe de Ziua Internațională a Copilului

Vasile Dale

FOTO: Sighetean implicat într-un accident rutier produs la Cluj. Patru femei au ajuns la spital

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.