Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SĂPTĂMÂNA VERDE: Hux, Ricky și Donah, în misiuni alături de copiii Grădiniței Floare de Colț din Baia Mare

Cum se raportează câinii din Poliție la activitățile preventive cu copiii? Fiecare întâlnire cu copiii implică entuziasm, grijă, zâmbete și energie!

Fără un scenariu prestabilit, echipele de polițiști și câini de serviciu reușesc să devină prietenii celor mici, la fiecare întâlnire. De curând, cei trei patrupezi au făcut spectacol, în mijlocul celor mai mici participanți la trafic: pietonii de 4 ani, de la Grădinița Floare de Colț din Baia Mare!

În mod previzibil, și de această dată vocile celor mici au fost încurajatoare pentru echipele “de la fața locului”, care au demonstrat în cadrul unor exerciții practice care le este menirea.

Momentele nu au fost decupate dintr-un basm, însă au fost de un impact covârșitor, iar configurația întâlnirii a fost apreciată de către toți participanții, inclusiv de către cadrele didactice.

Recunoscători pentru amintirea creată, copiii au încheiat activitatea cu o explozie de zâmbete și aplauze.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT