Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp între podul de la Ulmeni de peste Someș și localitatea Remeți pe Someș (comuna Mireșu Mare) pe drumul județean 182B. Un autoturism s-a ciocnit violent de un microbuz.
La fața locului se deplasează echipajele de intervenție ale pompierilor militari, echipajele SMURD și Ambulanței din Șomcuta Mare, dar și echipaje din Baia Mare.
Șase persoane au fi rănite, iar una ar fi încarcerată.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, trei echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Maramureș.
Din primele informații, în microbuz se aflau cinci persoane, care sunt evaluate medical la fața locului, iar în autoturism se află doar conducător auto, rămas încarcerat. Se intervine pentru descarcerare victimei.
ACTUALIZARE
Patru victime, rezultate în urma accidentului, au fost transportate la spital, de către echipajele medicale. Celelalte două refuză transportul la spital.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ
La data de 27 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Remeți pe Someș a avut loc un accident rutier, soldat cu victime.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat de 51 de ani, care conducea un autoturism pe D.J. 108E, în localitatea Remeți pe Someș, la un moment dat ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani.
În urma impactului, patru persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 51 de ani, au fost rănite și au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătorul auto în vârsta de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului din cauza stării de sănătate, astfel că i-au fost prelevate două mostre de sânge la unitatea medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările desfășurându-se în continuare sub supravegherea parchetului competent.