BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

Șofer reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins beat criță la volan și cu permisul suspendat. Culmea-culmilor: judecătorii din Sighet au respins cererea de arestare preventivă!!!!!

În baza probatoriului administrat de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru comiterea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș și urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

La data de 9 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au procedat la testarea cu aparatul etilotest a unui bărbat care conducea un autoturism pe D.N. 18, în comuna Bocicoiu Mare. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au stabilit că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii au continuat documentarea activității infracționale stabilind faptul că cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea unor alte infracțiuni de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, de fiecare dată concentrația fiind de peste 2.00 ml/l alcool pur în sânge.

Ieri, 11 iunie, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș și astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz continuă cercetările.

Ce spune instanța

RUSNEAC VASILE PETRUInculpat

Tip solutie: respinge cererea

Solutia pe scurt: judecătorul de drepturi şi libertăţi prin Încheierea penală nr. 583/12.06.2025, În temeiul art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighet Marma?iei. În temeiul art. 227 alin. 2, raportat la art. 211 din Codul de procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de inculpatul R.V.-PETRU, ., începând cu data de 12.06.2025, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut.

În temeiul art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. a și i Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului R.V.-P. respectarea următoarelor obligaţii: – să se prezinte la organul judiciar, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fa?a căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către IPJ Maramureş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza; – să nu conducă niciun autoturism.

În baza art. 215 alin.7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că, în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

În temeiul art. 215 alin. (4) Cod procedură penală, supravegherea respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului, pe durata controlului judiciar, se va realiza de către organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către IPJ Maramureş În temeiul art. 215 alin.5 Cod procedură penală o copie minutei se comunică, în ziua pronunţării ei, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuiește inculpatul, precum şi serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat ?i de la comunicare cu Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.06.2025, ora 15.15. Document:   583/2025  12.06.2025

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV DOCUMENT: În timp ce pădurile sunt rase de pe suprafața pământului, șeful de la Ocolul Vișeu își urmărește angajații prin birturi

Vasile Dale

Avertisment ÎNGRIJORĂTOR de la ANM. Viscol cu viteze de 120 de km/h, ninsori puternice și temperaturi scăzute în Maramureș!

Vasile Dale

SALVARE POMPIERI: Câine blocat într-o țeavă de scurgere la Hovrila

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.