BREAKING NEWSImportant

RUTIERE: Depistat sub influenţa alcoolului și scos din trafic, 19 sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Dragomirești, surprins la volan având dreptul de a conduce suspendat

La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 17:20, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus pe D.N.18B. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 56 de ani.

În urma testării cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat concentraţia de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

****

La data de 26 iunie a.c., în intervalul orar 14:00-19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dragomirești au organizat o acțiune pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii au oprit pentru a fi verificate 28 de autovehicule și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate. Totodata, unui conducător auto i-a fost reținut permisul de conducere și pentru alți 2 conducători auto s-a dispus măsura reținerii certificatului de înamtriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.

Recomandăm în continuare conducătorilor auto să respecte prevederile legale, să manifeste atenție sporită și să nu urce la volan după ce consumă alcool sau substanțe interzise.

*****

Astă -noapte, în jurul orei 02:20, polițiștii Serviciului Rutier, au oprit pentru verificări un autoturism, pe pe b-dul Regele Mihai I din municipiul Baia Mare.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la volanul autovehiculului se afla un tânăr de 20 de ani, care avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat

Vă reamintim faptul că, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, se pedepsește conform Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

****

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Bistrițeanca în vârstă de 18 ani ce s-a aruncat de la etajul 8 s-a trezit și este conștientă. Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior (VIDEO)

Vasile Dale

Polițiștii în Școala Verde la Școala Gimnazială Mihai Olos Ariniș (foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Trei mașini distruse pe strada Oborului din Baia Mare. Accident și în Lăpușel, pe DN1C

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.