Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Mobilizare exemplară a polițiștilor  băimăreni în cazul dispariției unui copil

În momentele în care fiecare secundă contează, vigilența, implicarea și profesionalismul fac diferența.

Mulțumită intervenției rapide și eficiente a polițiștilor, un copil declarat dispărut a fost găsit în siguranță, într-un timp foarte scurt de la semnalarea dispariției.

Mobilizarea exemplară și colaborarea dintre structurile Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au condus la această reușită.

În fapt, în jurul orei 12.00, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la dispariție. Băiatul, de 5 ani, a fost găsit în jurul orei 13.30, de către polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în Stația CFR Baia Mare, la o distanță de aproximativ 4 km de locuință.

Până în prezent s-a stabilit faptul că acesta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care acesta a dispărut.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la soluționarea cu succes a sesizării privind dispariția.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT