BREAKING NEWSRecomandate

EXCLUSIV: Angajatul CAS Maramureș dar și omul care a făcut campanie unui senator era drogat la volan. Un tânăr i-a sărit în fața mașinii electrice

A trecut aproape o lună de la producerea unui accident rutier pe bulevardul Regele Mihai I din Baia Mare. Atunci, un bărbat în vârstăd e 37 ani, care care conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat un pieton, respectiv un tânăr de 22 de ani, care ar fi fost angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile.

În urma impactului, tânărul a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Conducătorul auto, un angajat al CAS Maramureș dar și omul care s-a implicat activ în campania electorală a senatorului AUR de Maramureș, a fost dus la spital unde i-au fost recoltate și probe de sânge.

Și iată că deși testările la fața locului erau negative, rezultatele transmise de Serviciul de Medicilă Legală le-au contrazis. În probele prelevate s-a găsit prezenta unor substanțe interzise. Sursele noastre spun că ar fi vorba despre cele care se fumează. Așadar, sub coordonarea procurorului, polițiștii au mai adăugat o infracțiune în dosarul penal deschis pe numele conducătorului auto: conducerea unui vehciul sub influența substanțelor interzise.

Mai rămâne de văzut dacă expertiza va stabili dacă respectivele substanțe au influențat sau nu modul în care șofa băimăreanul.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o activitate din cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual şi administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2025/06/06/exclusiv-video-omul-care-i-a-facut-campanie-senatorului-aur-dr-chertif-a-lovit-un-pieton-in-baia-mare-actualizare

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO: Impact violent pe DN18B la Cărbunari

Redactie

EXCLUSIV / CAT FIGHT DE BAIA MARE – Două șoferițe și-au împărțit pumni pe strada Victoriei, după ce și-au lovit mașinile (VIDEO/FOTO)

Vasile Dale

VIDEO: Maramureşean implicat într-un grav accident rutier cu mai multe victime pe E 81 în Românași

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.