S-au calmat polițiștii și procurorii cu perchezițiile, dar scandalul de la Ocolul Silvic Vișeu este departe de final. Cei de la Romsilva au trimis corpul de control la Ocolul tocmai în ziua în care a fost tura 3 de percheziții. Coincidență stranie, nimic de spus. Dar să trecem peste. Cei de la București care au fost trimiși în zonă au ajuns la concluzia că decizia de mutare din funcția de șef de ocol a ing Vlad Nicolae ar putea fi câștigată în instanță și ”au recomandat” anularea deciziei.
Adjunctul Romsilva amenințare voalată la adresa noului șef al DS Maramureș, Marinel Rob
Au trecut câteva zile de la așa zisele concluzii iar mai marii Romsilva nu mai au răbdare. Directorul general adjunct Eleodor Olav Nițescu (apropo conform fișei postului domnia sa nu are atribuții pe linie de personal, dar ce mai contează asta) îi transmite noului director al Direcției Silvice Maramureș: ”luând în considerare faptul că dumneavoastră nu ați îndeplinire cele dispuse verbal de comisie, vă solicităm ca în regim de maximă urgență, să emiteți o decizie de încetare a a deciziei nr. 123 D/24.06.2024 prin care dl Coman Ioan Lucian a fost delegat în funcția de șef la Ocolul Silvic Vișeu, precum și de încetare a deciziei nr. 122 D/24.06.2025 prin care dl Vlad Vasile Nicolae a fost mutat din funcția de șef OS Vișeu și pus la dispoziția șefului de ocol și revenirea pe funcția deținută anterior a dl Vlad Vasile Nicolae. Neducerea la îndeplinire a prezentei va atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală, după caz”.
”Memoriile lui Vlad” i-au uns pe suflet pe unii din Romsilva. Și nu numai
Conform documentelor pe care le avem, ing Vlad Nicolae și-a transmis ”memoriile” către mai multe instituții: Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Romsilva, Garda Forestieră Națională, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, IGPR, IPJ Maramureș. În aceste ”memorii” își prezintă activitatea de 15 ani la conducerea OS Vișeu (2009-2025). ”În ultimele luni OS Vișeu este ținta unor artificii politice și a unor încercări de a distruge munca de ani de zile a unei întregi echipe de silvicultor. Miza este una financiară, care implică o formă de subminare a economiei naționale, exploatarea resurselor statului la prețuri infime și interese personale a unui potent om de afaceri din Vișeu de Sus” scrie ing Vlad. La finalul memoriilor care se întind pe 8 pagini, inginerul Vlad transmite o invitație: ”vă adresăm rugămintea și invitația de a ne vizita și de a avea o discuție deschisă, sinceră și corectă față de toți factorii implicați”.
Răspunsul la ”memoriile lui Vlad” i-au scos din minți pe cei din corpul de control al Romsilva
Direcția Silvică Maramureș a transmis Romsilva răspunsuri la cele afirmate de fost șef al OS Vișeu. Iar documentele transmise sunt extrem de grave. E drept noi am mai scris despre subiecte, însă nici până astăzi Romsilva nu și-a recuperat prejudiciile. Bani plătiți din bugetul DS Maramureș, nerecuperați pentru că nu există niciun vinovat. ”Aspectele pe care acesta a omis să le precizeze, aspecte care vizează ultimii ani în care a fost la conducerea OS Vișeu. Domnul Vlad Vasile Nicolae a auns în anul 2009 în funcția de șef de ocol la OS Vișeu cu prijinul politic al PSD. Atât el cât și cumnatul acestuia Andreica Iacob care a devenit directorul tehnic al DS Maramureș tot în anul 2009, au fost numiți pe funcție doar datorită sprijinului politic oferit de acest partid (…). Chiar dacă pozează în cel mai mare apărător al pădurii.. a reușit să producă un prejudiciu imens constatat pe suprafața de fond forestier aparținând Primăriei Vișeu de Sus, suprafață care s-a aflat în paza și administrarea OS Vișeu. Prin decizia civilă 1100/2019 DS Maramureș a fost obligată să plătească orașului Vișeu de Sus suma de 1.029.968,47 lei cu dobândă calculată începând cu data de 07.01.2010 și cheltuieli de judecată de 20.000 lei (…). Suma de 2.044.350,81 lei (aprox 408.000 euro) nu a fost recuperată vreodată de DS Maramureș de la persoanele vinovate de producerea prejudiciului”.
În răspuns se mai vorbește și de o sentință definitivă pe care Vlad Nicolae a pierdut-o cu ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Corp Control Anticorupție. În răspuns se vorbește și despre locomotiva cumpărată de șeful de ocol bună doar de fier vechi, dar și despre jaful banilor din seiful OS Vișeu. Nu a fost omis nici subiectul ”diareei” celor 23 angajați ai OS Vișeu, dar și multe altele. ”Angajații care încă speră că întoarcerea dl Vlad Nicolae în postura de șef de ocol ăi va salva de identificarea, tragerea la răspundere și recuperarea prejudiciilor create fondului forestier pe care l-au avut în pază”.
Noul șef al DS Maramureș intimidat să răspundă punctual la ”Memoriile lui Vlad”
În final să spunem că astăzi, reprezentanții corpului de control Romsilva au transmis o altă ”amenițare” noului șef al DS Maramureș. Practic pe ei nu îi interesează prejudiciile de milioane de lei nerecuperate de Romsilva, îi interesează doar reînscăunarea inginerului Vlad. ”prin această adresă nu ați răspuns la adresa…. și vă atrag atenția să răspundeți conform solicitării … iar pentru situațiile punctuale veți lua toate măsurile legale pentru verificarea aspectelor semnalate. Vă retransmitem anexat memoriului dlui Vlad Nicolae pentru analiza aspectelor semnalate și trimiterea punctului dvs de vedere (veți analiza memoriul și veți trimite punctul dvs de vedere și documente justificative pentru iecare aspect semnalat în memoriu”. Data limită este 28 iulie 2025. Solicitarea este transmisă de un domn Florentin de la Corp Control Romsilva care vrea răspunsuri la memorii, nu la fapte și/sau documente oficiale prin care DS Maramureș a fost devalizată cu milioane de lei.
Oare ce părere are totuși ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Nu de alta dar domnia sa se tot laudă pe la televiziuni că se ocupă de Romsilva. Va sparge oare haita de șacali din interiorul Romsilva? Vom trăi și vom vedea. Spre știința tuturor deținem toate documentele despre care am amintit mai sus.
1 mesaj
Cârpele..