BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

RUTIERE: Plimbare cu motocicleta, finalizată prin întocmirea a două dosare penale. 110 vehicule verificate, 84 de sancțiuni aplicate, în valoare de 45.000 de lei

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 22:40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, împreună cu polițiștii orașului Cavnic, au oprit pentru verificări două motociclete care erau conduse pe drumul public din localitatea Văleni.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că niciunul dintre cei doi tineri identificați, de 14 respectiv 24 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, unul dintre autovehicule nu ar fi fost înmatriculat în circulație.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.

****

Zilnic, cu aceeași fermitate și responsabilitate, polițiștii întreprind măsuri de prevenire a faptelor ilegale săvârșire de conducătorii autovehiculelor. Bilanțul verificărilor a 110 vehicule ieri, în zona Maramureșului istoric, redau 84 de sancțiuni, în valoare de 45.000 de lei.

Ziua de 22 iulie a.c. a adus noi acțiuni pe drumurile publice, organizate pentru creșterea gradului de siguranță și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză.

În cadrul acțiunilor, de amploare, au fost angrenați polițiștii Serviciului Rutier, ai orașului Dragomirești, ai orașului Săliștea de Sus, ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă și ai Postului de Poliție Săcel.

Polițiștii au legitimat pe parcursul acțiunii 117 persoane și au oprit pentru a fi verificate 110 autovehicule. Au fost luate măsuri legale pentru toate abaterile constatate. Astfel, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 45.000 de lei.

De asemenea, față de patru conducători auto a fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce, prezența lor în trafic fiind considerată un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Prin implicarea permanentă și fermă, fără toleranță privind viteza excesivă, alcoolul sau substanțele interzise la volan, drumurile publice devin mai sigure. Vă reamintim că nu întotdeauna deplasarea cu o viteză peste limita legală asigură destinația dorită. Fiți responsabili, asigurați-vă că deciziile pe care le luați în prezent sunt în concordanță cu planurile de viitor.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto: Din Baia Mare la Viena cu trenul pentru 120 euro. Călătoria durează 10 ore deoarece până la Satu Mare viteza maximă nu depășește 50 km/oră

Vasile Dale

ABSOLUT HALUCINANT ÎN MARAMUREȘ: 50 de minore ar fi GRAVIDE în cătunul Ponorâta!!! Unele ar avea sub 12 ani (VIDEO) – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Precizări privind modalitatea de decontare a transportului pentru persoanele cu dizabilități

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.