Cele mai multe accidente de circulație se produc atunci când graba ia locul prudenței. Pentru a se asigura că șoferii nu apasă prea tare pedala de accelerație, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier Maramureș, au acționat ieri 25.07.2025, în intervalul orar 09:00-12:00, pe drumurile publice.
Au fost oprite pentru verificări 24 de autovehicule, depistate de aparatura radar din dotare circulând cu o viteză peste limita legală admisă. Astfel, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a două permise de conducere.
Polițiștii sunt și în acest week-end la datorie. Mai bine ajungeți mai târziu, decât să ajungeți la o destinație pe care nu v-o doriți. Nu transformați sfârșitul de săptămână în sfârșit de drum!
*****
Ieri, 25.07.2025, în intervalul orar 09.00 – 12.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, împreună cu specialiști din cadrul RAR Maramureș au desfășurat activități în localitatea Dumbrăvița, pe DN 18B.
Scopul acţiunii l-a constituit depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind starea tehnică a autovehiculelor și circulația pe drumurile publice.
În urma verificărilor celor 21 de autovehicule oprite, au fost constatate abateri ce s-au materializat prin aplicarea a șapte sancțiuni contravenționale. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și trei certificate de înmatriculare.
*****
Conduceți cu prudență și responsabilitate! Drumul public nu este un loc al competiției
Vineri, 25.07.2025, între orele 10:00-12:00, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, împreună cu cei din Seini, cei ai Serviciului Rutier și jandarmi au executat o acțiune de tip Blocada.
Acțiunea a vizat reducerea numărului evenimentelor rutiere cu consecințe grave respectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violență.
48 de conducători auto au fost opriți pentru verificări. Abaterile constatate au impus aplicarea a 23 de sancțiuni contravenționale și reținerea a două permise de conducere. Valoarea amenzilor a depășit suma de 8.500 de lei.

