Acțiune de salvare în zona Vf. Budescu, M-ții Maramureșului, a Salvamont Maramureș, structura profesionsită de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș.
Apelul venit prin 112 de la un angajat al Poliției de Frontieră aflat în timpul liber pe munte a semnalat faptul că în zona indicată o mașină de teren s-a răsturnat și rostogolit într-o râpa și 4 dintre ocupanții mașinii de teren sunt prinși în vehiculul implicat în accidentul de pe traseul greu practicabil.
Una dintre victime este inconștientă, iar celelalte trei sunt cooperante, una dintre ele fiind un copil minor. La caz se deplasează echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, un echipaj de descarcerare a ISU Maramureș cu un utilaj special de teren, un echipaj medical, un echipaj al Poliției Naționale și un echipaj al SVSU Poienile de sub Munte.
ACTUALIZARE
Primii ajunși la fața locului au fost cei de la Ambulanță și pompierii civili de la SVSU Poienile de Sub Munte. Alături de localnici i-au stabilizat pe cei trei adulți și pe minor pentru a fi transportați spre unitatea medicală din Vișeu de Sus. La această oră cele 4 victime sunt în drum spre Spitalul orășenesc Vișeu de Sus și sunt în afara oricărui pericol.
Solicitarea și sprijinul elicopterului este exclusă datorită condițiilor meteo.
Ultima noutate e că polițistul de frontieră aflat în zonă în timpul liber a reușit să îi scoată pe cei patru ocupanți din mașina de teren, a aplicat manevrele de resuscitare adultului inconștient, acesta răspunzând și revenindu-și.
În acest moment în care echipele de salvare se deplasează în teren toți cei 4 ocupanți ai mașinii de teren sunt conștienți și nu mai sunt victime încarcerate.


El este polițistul de frontieră salvator
Azi, în jurul orei 16.00, politistul de frontiera, agent principal de politie, Hera Ioan de 31 de ani de la Sectorul Poliției de Frontiera Poienile de sub Munte a salvat patru persoane aflate într-un autovehicul de teren răsturnat într-o râpă, în zona Vf. Budescu, din Munții Maramureșului, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri.
Colegul nostru se afla intr-o drumetie pe munte, in timpul liber si a observat mașina căzută. Imediat a anunțat prin SNUAU, la 112, evenimentul și a scos persoanele din mijlocul de transport. Mai mult, uneia dintre persoane, aflată in stare de inconștiență, i-a aplicat manevrele de resuscitare.
Colegul nostru a rămas la locul accidentului până la sosirea echipelor de prim-ajutor (Salvamont Maramureș, IPJ Maramureș, ISU Maramureș și o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul SPF Poienile de Sub Munte).
Agentul principal de politie Hera Ioan este cunoscut in colectivul politiei de frontiera ca fiind un om mereu dispus sa dea o mana de ajutor, este atent, politicos si respectuos, are o inima mare si o bunatate care se vede in tot ceea ce face!
ACTUALIZARE
Actiunea de salvare încheiată. Victimele au fost preluate de echipajele medicale venite în sprijin iar persoană aflată în situație deosebită din punct de vedere medical a fost coborâtă din munte cu Ambulanță Salvamont și ulterior preluată de echipajul de Terapie Mobilă Intensivă TIM.
În primul rând felicitări polițistului de frontieră din cadrul secției Poienile de sub Munte, structura a ITPF Sighetu Marmației pentru stăpînirea de care a dat dovadă și pentru faptul că a acționat la timp, profesionist și a reușit prin manevrele de resuscitare aplicate victimei inconștiente să îl stabilizeze readucandu-l în stare de consienta.
Victima a avut șansă să își revină datorită acestui brav polițist de frontieră aflat pe munte în timpul liber.
De asemenea, trebuie menționate și felicitate toate celelalte structuri participante coordonate de ISU Maramureș : echipajele medicale Ambulanță Maramureș și SMURD Maramureș , TIM Maramureș, SVSU Poienile de sub Munte, Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, Poliția Națională -IPJ Maramureș și binențeles Salvamont Maramureș.
A fost o misiune contracronometru executată impecabil de structurile implicate.














