La data de 31 iulie a.c., în jurul orelor 09.50, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 pentru soluționarea unui accident cu victimă produs pe raza localității Botiza.
Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 44 de ani ar fi condus pe D.J. 186 D un A.T.V. care nu era înmatriculat în circulație, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni fizice și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz în vederea documentării activității infracționale.
****
La Groși, polițiștii efectuează cercetări cu privire la un bărbat de 46 de ani care ar fi condus cu o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 22:40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au oprit pentru control un autovehicul care circula pe raza localității Ciocotiș.
Din primele verificări, a reieșit faptul că la volanul autovehiculului se afla un bărbat în vârstă de 46 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz
*****
Polițiștii din Borșa au acționat timp de două ore pe raza orașului: 56 de autovehicule au fost oprite și 10 sancțiuni contravenționale aplicate
La data de 31 iulie a.c., în intervalul orar 13.00-15.00, polițiștii din Borșa au acționat în cadrul planului de acțiune Blocada pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza orașului.
56 de persoane au fost legitimate și tot atâtea autovehicule au fost verificate de polițiști, ocazie cu care s-au constatat 10 abateri pentru încălcări ale prevederilor O.U.G 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere, dispunând suspendarea dreptului de a conduce pentru doi conducători auto care nu au respectat prevederile legale și, de asemenea, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare au fost reținute pentru neregulile constatate, până la remedierea acestora.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale depășește suma de 6.600 de lei.
Respectați regulile de circulație, polițiștii din Maramureș sunt prezenți pentru a preveni, însă și pentru a combate dacă vor constatata abateri!

