BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

ÎN SFÂRȘIT O NORMALITATE: Jurnaliștii vor fi prezenți la susținerea proiectului de management la Spitalul de Recuperare Borșa. 3 candidați se ”bat” pentru postul de manager

Nou concurs organizat pentru ocuparea unei funcții-cheie în conducerea Spitalului de Recuperare Borșa. Unitatea a selectat dosarele următorului manager, persoană fizică, funcție care face parte din Comitetul Director al unității medicale. În ultima etapă a concursului au rămas 3 persoane.

Spitalul de Recuperare Borșa organizeaza probele de concurs pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, cu un mandat pe o durată determinată de patru ani și un program de lucru de 8 ore pe zi. Concursul se deruleaza in conformitate cu reglementările în vigoare din domeniul sănătății inscrise fiind 4 persoane. Procedura este structurată în două etape, iar prima dintre acestea – cea de verificare a îndeplinirii condițiilor de participare – a avut loc în data de 30 iulie.

Dupa aceasta etapa, în concurs au rămas trei candidați: Maria Bag, director financiar al Spitalului din Borșa, Sorina Petrușan, actual director medical al aceleiași unități, și Remus Tașcan.

Cea de-a doua etapă, programată pentru data de 8 august, constă în susținerea publică și evaluarea proiectului de management, în conformitate cu temele-cadru stabilite.Toate probele se desfășoară la sediul spitalului din Borșa.

Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 13 august, urmând ca viitorul manager să preia funcția în cadrul Comitetului Director al instituției, contribuind la coordonarea activității medicale și administrative.

La final să mai spunem că în sfârșit vedem o normalitate în susținerea unui concurs: totul este public. ”Mass-media și persoanele interesate să participe la susținerea publică a proiectului de management vor transmite până la data de 6 august ora 12.00 solicitările de participare pe adresa de email a spitalului”. Jurnaliștii www.vasiledale.ro și PLUS TV Maramureș vor fi prezenți! La fel și un coleg de la București, din presa centrală. Cel puțin așa spun sursele noastre.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2025/07/22/spitalul-de-recuperare-borsa-sub-lupa-ministrului-sanatatii-vizita-a-fost-realizata-la-insistentele-jurnalistilor-plus-tv-si-vasiledale-ro

Te-ar putea interesa si

RUTIERE: Mai mulți șoferi conduși la spital pentru determinarea alcoolemiei, sighetean fără permis. După ce nu a oprit la semnal, polițiștii au constatat că nu deține permis penttu nicio categorie. Peste 30 de autovehicule verificate în Baia Sprie

Redactie

300 de sancţiuni aplicate în cadrul acţiunii desfășurată de poliţişti pentru creșterea gradului de siguranță în rândul pietonilor

Redactie

FOTO ACTUALIZARE – ACCIDENT GRAV LA VADU IZEI: Cinci răniți, 2 fete încarcerate, după ce o mașină s-a izbit de o autobasculantă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.