Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Cea de-a treia ediție a Primero Camp, tabăra dedicată copiilor din Maramureș diagnosticați cu diabet zaharat de tip I

În perioada 3–9 august, la Toplița a avut loc cea de-a treia ediție a Primero Camp, tabăra dedicată copiilor din județul Maramureș diagnosticați cu diabet zaharat de tip I. Anul acesta a fost o premieră: tabăra s-a desfășurat fără prezența părinților, oferindu-le celor mici ocazia de a fi mai independenți, de a-și testa limitele și de a-și crește încrederea în propriile forțe.
Evenimentul a fost organizat cu multă dăruire de dr. Gabriela Florian, medic primar pediatru, medic rezident diabet, medicul șef al sectiei Pediatrie din cadrul Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și președintele Asociației Primero. Tabăra a fost complet gratuită pentru participanți, o dovadă că atunci când pui suflet, barierele dispar, iar bucuria copiilor devine cea mai mare răsplată.
Mesajul doamnei doctor Gabriela Florian:
„Scopul principal al unei tabere pentru copii cu diabet este educația medicală, adaptarea dozelor de insulină și, bineînțeles, distracția. Pe perioada taberei, time in range (TIR) la 10 din cei 12 participanți a fost de 83%, un rezultat excelent, având în vedere că ținta ideală este peste 70%. Acest lucru demonstrează că primele obiective medicale ale taberei au fost atinse.
Pentru că echipa din jurul acestui proiect este una excepțională, a fost ușor să ne ocupăm și de alte aspecte: activitățile recreative și atmosfera plăcută. Cel mai emoționant feedback a venit chiar de la copii:
„Aceasta a fost cea mai frumoasă tabără dintre toate!”
Iar acum vă lăsăm în compania imaginilor, pentru că video-ul vorbește de la sine.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT